Conrad Murray, medicul acuzat de uciderea lui Michael Jackson, a declarat că a reușit să-l resusciteze pe star în reședința acestuia din Los Angeles, înainte de sosirea serviciului de urgență, și că a menținut stabil pulsul cântărețului în ambulanță, în drum spre spital, informează tmz.com.
Medicii care au încercat să îl reanimeze pe Michael Jackson la UCLA Medical Center din Los Angeles i-au efectuat starului două electrocardiograme și cel puțin unul dintre specialiști a declarat că „regele muzicii pop” avea puls în ambele cazuri.
Declarația medicului Conrad Murray contrazice, însă, raportul medicilor sosiți la reședința închiriată de Michael Jackson în Los Angeles, aceștia dorind să transporte trupul starului la morgă, nu la UCLA Medical Center, deoarece au crezut că megastarul era deja mort.
Conrad Murray îl contrazice astfel și pe Brian Oxman, avocatul lui Joe Jackson, tatăl cântărețului, care a declarat pentru TMZ că Michael Jackson era mort încă înainte de sosirea medicilor la reședința acestuia, considerând că pulsul slab detectat de medicii de la UCLA Medical Center a fost o reacție la eforturile lor de resuscitare.
Presa americană pare tot mai convinsă că acest caz va deveni în curând un „război” în justiție între cele două tabere de experți, care vor interpreta în multe feluri diversele rapoarte și grafice medicale.
Michael Jackson îl angajase pe medicul Conrad Murray în perioada în care se pregătea pentru o serie de concerte pe care urma să le susțină la Londra, din iulie 2009. Starul american făcea repetiții intense în fiecare zi și îl întâlnea pe Conrad Murray în fiecare seară, pentru tratament de recuperare.
Michael Jackson a încetat din viață pe 25 iunie, în Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de medicamente. Institutul de Medicină Legală din Los Angeles a stabilit că moartea lui Michael Jackson a fost provocată de o supradoză de propofol, un anestezic puternic, în combinație cu alte două sedative, administrate starului pentru a-l ajuta să adoarmă. Propofolul, comercializat în stare lichidă, trebuie administrat doar în spitale și sub stricta supraveghere a medicilor anesteziști. Pacienții necesită monitorizare permanentă, deoarece acest medicament produce o încetinire a respirației, o scădere a ritmului cardiac și coboară tensiunea arterială, această combinație de factori fiind, în anumite cazuri, fatală.
La începutul acestui an, Conrad Murray, fostul medic personal al starului, a fost pus sub acuzație pentru omucidere.