– Pentru că starea neurologului sucevean era ieri foarte gravă, acesta a fost transportat la Clinica de Infecțioase „Matei Balș”
– Transportul a fost făcut cu elicopterul, toate costurile fiind suportate de Gigi Becali
Șeful Secției de Neurologie de la Spitalul Județean Suceava, medicul Ioan Mihețiu, a fost transportat ieri dimineață, cu elicopterul, la o clinică din București, din cauza stării grave de sănătate. După ce la finele anului trecut, Ioan Mihețiu a necesitat spitalizare timp îndelungat din cauza unor probleme cardiace și ulterior o intervenție chirurgicală pe cord, de această dată el are nevoie de îngrijiri speciale de la medici infecționiști. Ieri dimineață, neurologul sucevean a fost adus de acasă la Spitalul Județean, unde a fost preluat de către doctor Corina Stănescu, șefa Secției de Boli Infecțioase I. Surse medicale ne-au declarat că starea acestuia era foarte gravă, fapt pentru care s-a decis transferul la Clinica de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Cum transferul reprezenta o urgență, s-a solicitat un elicopter medical. În cele din urmă, deplasarea medicului neurolog la București a fost posibilă prin sprijinul oferit de omul de afaceri Gigi Becali, finanțatorul clubului de fotbal Steaua București, care a suportat toate costurile.
Managerul Spitalului Județean, economist Costică Dăscăliuc, a confirmat că Ioan Mihețiu a fost transportat de urgență la clinica de boli infecțioase, dar a declarat că nu poate oferi informații despre diagnosticul acestuia sau starea lui sănătate. „Vreau doar să mulțumesc domnului Gigi Becali, în numele meu și al angajaților din acest spital, pentru că transportul domnului Mihețiu la București cu elicopterul nu ar fi fost posibil fără ajutorul său. Nu cunosc detalii despre boala domniei sale, știu doar că este în stare gravă”, a declarat Costică Dăscăliuc.
Medicul Corina Stănescu nu a dorit să comenteze despre starea colegului său, motivând că ar încălca dreptul pacientului la intimitate și legea secretului profesional. Ioan Mihețiu este de ani buni șeful Secției de Neurologie din cadrul celei mai mari unități spitalicești din județ.





