Internat la Iași

Medicul Gheorghe Șerban a depășit faza critică și a părăsit Reanimarea

Directorul Școlii Postliceale Sanitare Suceava, medicul Gheorghe Șerban
Directorul Școlii Postliceale Sanitare Suceava, medicul Gheorghe Șerban

Directorul Școlii Postliceale Sanitare Suceava, medicul Gheorghe Șerban, a depășit faza critică și a părăsit Reanimarea, a informat ieri purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, dr. Diana Cimpoieșu.
Responsabilul de relațiile cu presa al unității sanitare a arătat că evoluția pacientului este favorabilă, motiv pentru care bolnavul a fost transferat în secția Chirurgie.
Dr. Diana Cimpoieșu a subliniat că medicul Gheorghe Șerban continuă tratamentul cu antibiotice pentru infecția de care suferă, dar nu a putut preciza care este conduita terapeutică viitoare, cu alte cuvinte dacă directorul Școlii Postliceale Sanitare Suceava va suferi sau nu în perioada imediat următoare o amputație a piciorului stâng, așa cum anunțau, la internarea pacientului, doctorii care-l aveau în grijă.
Medicul Gheorghe Șerban, în vârstă de 53 ani, a ajuns în spitalul ieșean la începutul lunii septembrie, prin transfer de la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde se afla internat din ultima parte a lunii august. El a intrat în stare de șoc toxico-septic din cauza unei răni infectate la piciorul stâng, rană produsă în contextul diabetului de care suferă și pentru tratarea căreia medicii au propus o intervenție radicală, de amputare a piciorului stâng, operație refuzată inițial de pacient.

Recomandări

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Un șofer care a depășit aiurea și a forțat revenirea pe bandă a provocat accidentul de la Frătăuți, în care a murit o tânără mamă