Medicul Marin Gh. Ciobanu, român stabilit în Statele Unite din anul 1974, autor al mai multor volume care s-au epuizat în librării, va veni la sfârșitul primei decade a acestei luni la Suceava pentru o triplă lansare de carte.
Cele trei volume în limba română, intitulate „Mama și pruncul”, „Copilul nostru” și „Adolescenții” (primele două reeditate și retipărite pentru a fi lansate acum la Suceava împreună cu cel de-al treilea) reprezintă adevărate ghiduri de igienă fizică, intelectuală și morală, cărora autorul le va adăuga, în curând, încă două volume intitulate „Sănătatea adultului” și „Vârstnicii”.
Nu încă o lucrare despre adolescență, ci o carte pentru adolescenți
Volumul „Adolescenții”, apărut sub egida „Life Optimal Health Education Foundation” din SUA în colaborare cu Liga legendelor lumii „Gnomes’ Land” București – România la editura suceveană „Accent Print”, nu este, așa cum remarcă prof. dr. Nicolae Miu, decanul Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, „încă o lucrare despre adolescență, ci este o carte pentru adolescenți”.
Extrem de minuțios alcătuită, cu un cuprins impresionant, cartea, așa cum scrie autorul într-o extrem de scurtă „Prefață” „se vrea un dialog care nu se sfârșește la ultima pagină”.
Lucrarea este scrisă, după cum mărturisește el, „cu intenția de a fi practică”. „Parcursul – spune dr. Marin Gh. Ciobanu adresându-se adolescenților – vă va ajuta să înțelegeți transformările prin care treceți; să gândiți rațional și să vă formați o metodă eficace de studiu; să vă dezvoltați inteligența, talentele și voința pentru a deveni adulți sănătoși trupește și sufletește; să vă faceți mai ușor prieteni, să iubiți și să fiți iubiți; să vă înțelegeți și să învățați cum să vă controlați emoțiile; să vă îmbogățiți educația sexuală; să fiți manierați; să vă pregătiți pentru viitor”.
La 81 de ani, dr. Ciobanu îmbină zilnic activitatea intelectuală cu cea fizică
Prof. dr. Mircea Maiorescu, de la Clinica de Pediatrie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” București, semnează un scurt text tipărit pe ultima copertă a cărții: „Nu știu ce să admir mai mult în cărțile d-lui dr. Ciobanu: calitatea informației, echilibrul și prudența sfaturilor de specialist, dezinteresul neobișnuit al autorului sau, mai cu seamă, dragostea doctorului american de origine română pentru copiii din țara sa de obârșie?”.
La vârsta de 81de ani, dr. Marin Gh. Ciobanu, care a călătorit mult prin lume cu precădere pe poteci de munte, ajungând de două ori și pe Himalaia, îmbină zilnic cu pasiune activitatea intelectuală cu cea fizică, participând, chiar și după vârsta de 75 de ani, la numeroase curse de semimaraton și maraton, atât în SUA, cât și pe alte meridiane.
Optimist și altruist, medicul, care a profesat la început de carieră în satul românesc Corvineți, din raionul Zimnicea, dar a ajuns apoi în America și în China, crede că „e bine să lași în urmă o lume mai bună decât cea în care te-ai născut”.
Locul, ziua și ora întâlnirii cu dr. Marin Gh. Ciobanu, precum și a lansării volumelor vor fi anunțate din timp.
Și un adaos de interes pentru noi, sucevenii: Fotografiile din volum, numeroase și sugestive, sunt realizate de concitadinul nostru Valentin Moscaliuc.