Șeful Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, medicul Adrian Streinu-Cercel, se află, astăzi, la Suceava, pentru a participa la o acțiune prilejuită de încheierea campaniei de luptă împotriva infecției cu virusul HIV-SIDA.
Campania a fost derulată începând cu data de 14 februarie 2011, sub sloganul „Iubește fără riscuri”, și a cuprins acțiuni de prevenire în școli, centre comerciale și discoteci, sondaje de opinie în rândul elevilor, concursuri tematice și o caravană HIV/SIDA.
Campania s-a desfășurat prin Direcția de Sănătate Publică Suceava, în parteneriat cu Prefectura Suceava, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Suceava, Primăria Suceava, Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, Fundația Ana, Asociația Juventus, Asociația Red Ribbon Fălticeni, Societatea Doamnelor Bucovinene, AREAS, Spitalul Județean de Urgență.





