– Directorul Spitalului Județean le-a cerut colegilor să nu se mai plângă de lipsa aparaturii, pentru că un consult atent este prima condiție în punerea unui diagnostic
Directorul Spitalului Județean Suceava, doctor Cristian Irimie, a declarat că a recomandat colegilor săi „să mai pună mâna pe bolnavi”, în loc să se plângă de lipsa temporară a tomografului sau a altor aparate. Cristian Irimie a precizat că un consult atent este prima condiție în punerea unui diagnostic și în tratarea bolnavilor.
În ceea ce privește problema computerului tomograf, directorul celei mai mari unități spitalicești din județ a declarat că aceasta va fi rezolvată până în luna martie, când se va deschide un platou de imagistică la acest spital.
Cristian Irimie a precizat că exploatarea irațională a computerului tomograf a dus la defectarea acestuia în mai multe rânduri și a făcut ca în final aparatul să nu mai poată fi utilizat, reparațiile fiind prea costisitoare la acest moment. „Aparatul a fost exploatat irațional. Pentru utilizarea lui corectă există un manual, trebuie urmate anumite proceduri, dar asta nu a interesat pe nimeni pentru că era al statului”, a spus directorul Spitalului Județean.
Nu puțini medicii de la această unitate acuză din ce în ce mai des lipsa dotărilor minime, motiv pentru care pacienții nu pot fi investigați complet. Aceștia sunt de părere că ar trebui să se semneze un document la nivel de unitate prin care ei să nu își mai asume responsabilitatea actului medical din moment ce nu au condiții pentru a diagnostica și trata o serie de pacienți și pentru a face performanță. Medicii suceveni se plâng de condițiile deficitare din sistem și atrag atenția că acestea au repercusiuni asupra stării de sănătate a populației.
Șeful Secției de Neurochirurgie a Spitalului Județean, secție a cărei activitate este paralizată în lipsa computerului tomograf, doctor Anatoli Buzdugan, este de părere că spitalele și clinicele din capitală și din centrele universitate „își trag” fondurile importante și aparatură de ultimă oră, în timp ce spitalele județene din teritoriu sunt lăsate să se zbată în mizerie. „Fondurile importante și aparatura de ultimă oră ajung mereu în clinicele din capitală, pe baza unor relații, în detrimentul spitalelor județene, care primesc pacienții din teritoriu și unde ajung urgențele. Ce performanțe să ai fără aparatură și cum să investighezi bolnavii?! Aici nu este vorba despre incompetență, ci despre lipsa condițiilor. Sunt lucruri care nu țin de noi, asta trebuie să se știe, pentru că un diagnostic corect nu poți să îl pui pe bâjbâite”, ne-a declarat Anatoli Buzdugan.




