Sănătate

Medicii sunt îngrijorați de apariția diabetului de tip II la copii



Doctorii sunt alarmați de prevalența tot mai mare la copii a tipului II de diabet. Foto: ALAMY
Doctorii sunt alarmați de prevalența tot mai mare la copii a tipului II de diabet. Foto: ALAMY

În România sunt aproape 2.500 de copii cu diabet, anual fiind descoperit un număr relativ mic de noi cazuri, însă medicii sunt îngrijorați de faptul că începe să crească și la copii prevalența diabetului de tip II, care apare în general la persoanele adulte. „La copii sunt aproximativ cinci cazuri noi la 100.000 de copii cu vârste între 0 și 15 ani, asta face ca în fiecare an să fie descoperit un număr relativ mic, în România există în prezent până în 2.500 de copii cu diabet”, a spus directorul Institutului de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N. Păulescu”, profesorul Constantin Ionescu-Târgoviște, de Ziua Mondială a Diabetului.
Însă medicul a precizat că este alarmant faptul că prevalența tipului II de diabet, care apare la persoanele adulte, e din ce în ce mai mare și la copii.
Studiile internaționale arată că peste 200 de copii dezvoltă diabet de tip I zilnic.
La copii frecvența acestui tip de diabet în România e mai mic, din păcate la tipul II de diabet care apare la persoanele adulte prevalența e din ce în ce mai mare.
Numărul real de cazuri de diabet, dublu față de cel înregistrat
Profesorul consideră că numărul cazurilor de diabet e dublu față de cel înregistrat în prezent. În România, în 2007, s-au înregistrat 570.000 de cazuri, adică trei la sută din populația țării, dar se așteaptă să crească în 2010-2015 la 1.200.000, adică șase la sută din populație.
Însă potrivit estimărilor în prezent, în România, sunt mai mult de 1.500.000 de persoane au diabet, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 9,4 la sută din populația adultă a țării.
Dacă în 2006 au fost înregistrate 7.000 de cazuri noi, în 2007 s-au înregistrat 11.000 de noi cazuri în doar șase luni.
„De altfel medicii care lucrează în serviciile de cardiologie sau neurologie care primesc urgențe de infarc miocardic sau accidentul vascular cerebral spun că 65-70 la sută din acești pacienți au diabet fără ca ei să cunoască acest lucru anterior. Iar pentru a ajunge la această complicație, diabetul trebuie să fi evaluat cu 10-15 ani înainte”, a precizat Ionescu-Târgoviște.
După 50 de ani, testarea anuală a glicemiei
Acesta a spus că orice persoană peste 50 de ani trebuie să își facă o glicemie anual, riscul fiind mai mare în cazul persoanelor supraponderale, care provine dintr-o familie în care mai sunt cazuri de diabet, dacă e o femeie care a născut un copil de peste patru kilograme, dacă e o persoană sedentară, hipertensivă sau dacă are lipidele crescute în sânge.
O glicemie normală e de 100 de miligrame pe decilitru (deși oficial ea este de 126), iar dacă pacientul depășește această limită, el e predispus să facă mai frecvent complicații cronice.
„Cei care au peste 100 suferă de disglicemie. Probabil că s-a evitat includerea acestei categorii, care probabil ar dubla numărul cazurilor care ar trebui asigurate cu medicație. Este o decizie mai mult de ordin politic decât de ordin de medical”, a spus Ionescu-Târgoviște.
Pentru a evita diabetul, sfatul medicului este ca o persoană să facă mai multă mișcare și să mănânce mai puțin pentru a-și păstra greutatea normală. Aproximativ 90-95 la sută dintre diabetici au probleme cu greutatea, iar „peste jumătate din populația adultă e supraponderală și 35 la sută e obeză”.
Potrivit lui Ionescu-Târgoviște, în 2009 va fi lansat un program național de prevenire a diabetului, care va consta în principal în activități de informare și de educare a oamenilor despre cum să prevină această boală.
50 la sută dintre oamenii cu diabet nu sunt conștienți de condiția lor
Într-o generație prevalența diabetului a crescut de șase ori pe plan mondial. Estimările arată că 246 de milioane de oameni trăiesc în prezent cu diabet și până în 2025 se așteaptă ca numărul să crească la 380 de milioane de oameni. Iar peste 50 la sută dintre oamenii cu diabet nu sunt conștienți de condiția lor.
Diabetul zaharat de tip II este o afecțiune în care organismul are un nivel ridicat al zaharurilor sau al glucozei în sânge. La diabetul zaharat de tip II, organismul poate să nu producă suficientă insulină (hormon care ajută organismul să utilizeze glucoza), insulina pe care o produce poate să nu funcționeze cum ar trebui, sau organismul poate produce prea multă glucoză.
Pacienții cu această afecțiune pot să dezvolte boli cardiace, ale rinichilor, orbire, probleme vasculare sau neurologice ce pot conduce la amputări, și se pot situa la un grad sporit de mortalitate.
Diabetul Insulinodependent sau de tip I este diabet juvenil pentru că debutează in copilarie sau adolescență, apărând foarte rar la adulți până în 40 de ani. Poate apărea de la sugar până la adultul tânăr. Este acea forma a diabetului în care viața copilului depinde de injectarea zilnică obligatorie a insulinei.



Recomandări

Aproape 700 de pacienți au solicitat până acum consultații pentru bolile genetice, la cabinetul de Genetică Medicală din Spitalul Clinic Suceava

Asociația „Bucovina Civică” vrea să ducă la mare 80 de copii fără posibilități materiale. Mai are nevoie de 9.000 de euro

Asociația „Bucovina Civică” vrea să ducă la mare 80 de copii fără posibilități materiale
Asociația „Bucovina Civică” vrea să ducă la mare 80 de copii fără posibilități materiale