– Curtea Constituțională a declarat legea în baza căreia cabinetele medicale pot fi cumpărate ca fiind neconstituțională
– În municipiul Suceava, 105 spații medicale urmau să fie vândute cadrelor medicale care își desfășoară activitatea în aceste cabinete
Cadrele medicale care intenționau să-și achiziționeze spațiile în care își desfășoară activitatea, plătind chirie statului, nu vor mai putea încheia nici un act de vânzare-cumpărare cu primăria. Curtea Constituțională a declarat Legea 236/2006, care modifică și completează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2005, în baza căreia primăriile puteau să vândă medicilor spațiile aflate în proprietatea consiliilor locale, ca fiind neconstituțională, deci neaplicabilă.
Potrivit primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, această decizie blochează practic vânzarea cabinetelor medicale, orice demers în acest sens fiind nul.
„Municipalitatea suceveană are atâtea priorități încât nu avem sumele necesare pentru a alinia aceste cabinete medicale la standardele europene. Primăria Suceava era în faza finală în ceea ce privește vânzarea cabinetelor. Sperăm ca toate cheltuielile făcute cu măsurătorile și întocmirea actelor să fie valabile și dacă ordonanța privind vânzarea va fi modificată”, a declarat primarul Ion Lungu.
În cazul spațiilor destinate activităților medicale din municipiul Suceava, mai era de parcurs o singură etapă, semnarea contractelor de vânzare-cumpărare cu avizul notarului, după achitarea contravalorii spațiilor de către cumpărători.
– Neconstituționalitatea legii a fost semnalată de consiliul local al unei comune din județul Cluj
Decizia Curții Constituționale nr. 871/2007 blochează finalizarea procesului de vânzare-cumpărare. În mod surprinzător, decizia a fost luată în urma depunerii excepției de neconstituționalitate ridicată de Consiliul Local al comunei Bonțida, județul Cluj. Conform acestei decizii, prețul maximal de vânzare a cabinetelor medicale, stabilit pe categorii de localități (40 de euro pentru un metru pătrat, în Suceava), iar în privința terenului aferent, un preț fix de 1 euro pentru un metru pătrat (în limita a 250 de metri pătrați), sunt neconstituționale. Prețul de vânzare nu ține seama de valoarea de piață a bunului și este catalogat ca fiind „neserios”.
Un alt motiv ce stă la baza acestei decizii este faptul că, vânzând aceste spații, statul nu mai poate lua „măsuri de asigurare a igienei și sănătății publice” și nu mai poate crea „condițiile care să asigure prestarea de servicii medicale”, obligații prevăzute în Constituția României.
În municipiul Suceava urmau să fie vândute 105 spații medicale, cu 196 de încăperi, din nouă policlinici și dispensare din oraș. Prin vânzarea cabinetelor cu o suprafață totală de 6.826 de metri pătrați și a celor 2.691,63 de metri pătrați de teren de sub clădirile în care acestea funcționează ar fi putut aduce la bugetul local suma de 248.158,47 euro (aproximativ 840.000 de lei), din totalul de 275.731,63 de euro ce ar fi urmat să fie încasați.





