Echipamentul alb devine obligatoriu pentru medicii și asistentele Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, începând cu data de 1 ianuarie a anului viitor. Managerul unității medicale, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, în conferință de presă, că a luat această decizie pentru că în primul rând echipamentul de culoare albă poate fi sterilizat la temperaturi mai înalte decât cel colorat și astfel se asigură o mai bună securitate din punct de vedere microbiologic. De asemenea, pe alb petele de sânge sau orice altceva sunt ușor de observat, ceea ce înseamnă că persoana respectivă își va schimba echipamentul imediat ce s-a pătat. Nu în ultimul rând, Rîmbu a vorbit de tradiția purtării halatului alb pentru personalul medical, de asocierea cu curățenia și igiena și, nu în ultimul rând, cu „puritatea, seriozitatea și perfecțiunea, idealuri spre care spitalul tinde”.
Singura secție în care asistentele vor avea echipament de altă culoare, respectiv roșie, este Maternitatea.
Celelalte categorii de angajați au echipament pe culori, în funcție de secție și post. Echipamentul cuprinde bluză, pantaloni/fustă, bonetă și papuci. Această achiziție pentru întreg personalul costă 230.000 de lei.