Medicii de familie ar putea încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate indiferent de numărul pacienților înscriși pe listele lor, prevederea din Contractul cadru privind acordarea asistenței medicale fiind modificată pentru a ajuta medicii tineri să intre în sistem, potrivit CNAS, informează Mediafax.Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a elaborat noul proiect privind Contractul cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate.În cazul asistenței medicale primare, proiectul prevede că medicii de familie pot încheia contract de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate indiferent de numărul peroanelor înscrise pe listele proprii. De asemenea, în proiect nu mai este prevăzută stabilirea unui număr necesar de medici de familie care să intre în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.





