În timpul guvernărilor PDL, exodul medicilor în străinătate le crea insomnii liderilor USL. Neavând somn, social-liberalii stăteau în studiourile de televiziune până după miezul nopții și promiteau că după ce vor prelua puterea îi vor determina pe doctori să nu-și mai dorească să-și încerce norocul în străinătate. Însă, în primele trei luni ale acestui an, în plină guvernare USL, 580 de medici, în special rezidenți, au părăsit țara. Președintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a spus că, în ciuda promisiunilor făcute de USL pe vremea când era în opoziție, medicii sunt la fel de prost plătiți. Totodată, condițiile în care aceștia trebuie să-și desfășoare activitatea nu sunt dintre cele mai bune.
Un medic rezident câștigă aproximativ 200 de euro în România și cel puțin 1.500 de euro în Franța. Medicii rezidenți care au rămas în țară și pe umerii cărora curg lacrimile lui Vasile Astărăstoae trebuie să știe că acesta nu este doar președintele Colegiului Medicilor din România. Domnul Astărăstoae este rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, directorul Institutului de Medicină Iași și președintele Colegiului Medicilor Iași, este membru al Comisiei Superioare de Medicină Legală și profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Conform ultimei declarații de avere făcută publică, Vasile Astărăstoae câștigă într-un an 2,8 miliarde de lei, adică aproximativ 65.000 de euro. Ceea ce înseamnă că Vasile Astărăstoae, cel care este nemulțumit profund de cum merg lucrurile în sistemul de sănătate din România, câștigă într-un an cât 27 de medici rezidenți la un loc.
Vasile Astărăstoae este președintele Colegiului Medicilor din România începând cu anul 2007. Colegiul Medicilor este principalul partener de dialog al Ministerului Sănătății. Deciziile importante din sistemul de sănătate nu se iau fără consultarea organizației profesionale a medicilor în fruntea căreia se află Vasile Astărăstoae. Din 2007 și până astăzi au venit miniștri și au plecat miniștri, și tot pleacă medici din țară. Numai Vasile Astărăstoae nu a plecat din funcția de președinte al Colegiului Medicilor din România.