Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor îi cere lui Klaus Iohannis să nu promulge legea salarizării și să verifice constituționalitatea acesteia, pe motiv că reprezintă o nedreptate pentru medicii care fac linii de gardă, în ceea ce privește orele suplimentare de muncă, scrie Mediafax.”Legea salarizării introduce prin Anexa II Capitolul II, art.5 alin.(2) altă prevedere privind timpul de lucru, decât cea existentă în Codul Muncii. Această nouă reglementare prevede pentru medicii angajați în unități sanitare unde se organizează linii de gardă (pentru continuitatea asistenței medicale), program de lucru de 48 de ore /săptămână obligatoriu (norma legală de muncă de 35 ore pe săptămână și gărzi obligatorii până la 48 de ore pe săptămână). Considerăm că acest lucru, (raportat la art.16 din Constituție), conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi prin obligarea acestei categorii de salariați la efectuarea orelor suplimentare fără acordul prevăzut de Codul Muncii prin art 120 alin.(2), cât și la încălcarea dreptului la măsuri de protecție socială (conform art. 41 din Constituție)”, reiese din memoriul trimis de către Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor președintelui României.





