Federația Sanitas va organiza între 9 și 13 mai adunări publice în fața Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerului Finanțelor Publice, se arată într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX.”În continuare, Sanitas este deschisă la dialog și negocieri cu acele instituții ale statului care înțeleg importanța apariției unei ordonanțe de urgență care să elimine inechitățile și discriminările salariale din sistemul sanitar și sistemul de asistență socială, ordonanță care să se raporteze la situațiile concrete și reale ale sistemului, așa cum au fost ele prezentate de Federație la toate negocierile care s-au desfășurat până acum. Sanitas va continua pichetările instituțiilor guvernamentale ale țării până când toate solicitările înaintate guvernanților vor fi rezolvate”, se spune în comunicat.





