Misiune îndeplinită

Medicii germani au efectuat ieri ultimele intervenții chirurgicale

Echipa formată dintr-un medic și un asistent instrumentist din Germania și-a încheiat ieri misiunea cu care a venit la Suceava în urmă cu o săptămână. Medicul Hans Christian Niemetz, asistat de cadre medicale din Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a operat gratuit 10 persoane ce sufereau de sinuzită cronică, prin metoda endoscopică, cu ajutorul unei truse performante.
Potrivit medicului Corneliu Dumitrescu, șeful secției ORL, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, toți pacienții care au fost operați sunt mulțumiți de felul în care s-a intervenit în cazul lor. Pacienții se simt bine, o parte dintre aceștia fiind deja externați, urmând ca luni să părăsească spitalul cei care au fost operați în ultimele zile. Cei zece pacienți vor fi monitorizați în continuare de medicii români, aceasta fiind o procedură normală după o intervenție chirurgicală.
„Colaborarea cu medicii români a fost foarte bună. A fost o experiență benefică pentru ambele părți, toți am avut de câștigat din acest schimb de experiență. Sper că cei mai câștigați au fost pacienții. Cea mai dificilă intervenție am efectuat-o în ultima zi și a fost cea în cazul unei doamne în vârstă de 55 de ani, căreia i-am extirpat niște polipi foarte mari și care a necesitat multă atenție și concentrare din partea noastră”, a declarat medicul Hans Christian Niemetz.
Cel mai tânăr pacient operat de medicul german este un copil de 10 ani, o femeie în vârstă de 60 de ani fiind cea mai vârstnică pacientă care a suferit o intervenție chirurgicală endoscopică. Acest tip de intervenție este mai blândă pentru bolnav, timpul de recuperare fiind mult mai scurt decât în cazul intervențiilor clasice.
„Toate intervențiile s-au efectuat cu anestezie generală, procedură care nu prea este adoptată în astfel de cazuri de medicii români, ce preferă anestezia locală. Cele zece intervenții nu au implicat probleme deosebite, ci doar pe cele normale pentru o sală de operație. Suntem bucuroși că am ajuns în această fază a colaborării noastre și sperăm ca pe viitor să mai avem astfel de schimburi de experiență”, a declarat medicul Corneliu Dumitrescu.
– Dacă ar dispune de o trusă endoscopică, și medicii suceveni ar putea efectua astfel de intervenții chirurgicale
Ritmul de două cazuri pe zi a fost adoptat pentru că intervențiile medicului german au avut și un caracter demonstrativ. Șeful secției ORL a subliniat faptul că și medicii români au pregătirea necesară și abilități pentru a lucra cu o trusă endoscopică. Lipsa de fonduri, dar și imposibilitatea de a obține o finanțare pentru achiziții de acest gen în viitorul apropiat, vor determina ca pacienții din Suceava ce suferă de sinuzită cronică să fie operați în continuare după metode clasice. Achiziționarea unei truse endoscopice ar necesita o investiție de peste 20.000 de euro, bani imposibil de obținut din bugetul spitalului.
Medicul Niemetz și-a exprimat intenția de a mai veni la Suceava, fie în calitate de medic pentru noi intervenții, fie ca turist căruia i-a plăcut foarte mult zona Bucovinei. Medicul Corneliu Dumitrescu a menționat că partea română și-a exprimat disponibilitatea în vederea unor colaborări viitoare de acest gen, în contextul în care medicii români și-ar dori să dispună de dotarea necesară unor intervenții chirurgicale endoscopice. Prezența la Suceava a medicului german s-a datorat parteneriatului pe care județul Suceava l-a încheiat cu regiunea Schwaben, din Germania.

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Proiect transfrontalier pentru sănătatea copiilor: BLOOM aduce echipamente medicale moderne în Suceava și Kolomyia