Panica de a nu fi contactat virusul AH1N1 determină în fiecare zi circa 150 de persoane cu simptome de răceală să se prezinte la Spitalul Județean de Urgență, unde medicii de-abia reușesc să facă față numărului mare de consultații.
Pentru a evita aglomerația din unitățile sanitare și a limita răspândirea virusului, conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava a solicitat medicilor de familie să se deplaseze la domiciliul pacienților, dacă aceștia sunt incluși în categoriile de risc – bătrâni, copii mici, gravide – și acuză simptome respiratorii.
„Trebuie să limităm în acest fel circuitul bolnavilor și al virusului. Bolnavii așteaptă alături de persoane sănătoase, dar care pot contacta foarte ușor virusul fiindcă au o imunitate scăzută”, au explicat responsabilii DSP.
De cealaltă parte, purtătoarea de cuvânt a Asociației Județene a Medicilor Generaliști Suceava, dr. Irina Badrajan, a declarat că este dificil ca un medic de familie să se deplaseze acasă la bolnavi în condițiile în care un singur doctor are, în medie, 1.400 de pacienți. Ea a ținut, însă, să precizeze că medicii de familie suceveni vor face tot ce trebuie pentru a ține situația sub control.
Irina Badrajan: „Este absolut imposibil să ne deplasăm la toate cazurile”
„Este absolut imposibil să ne deplasăm la toate cazurile, nu putem pleca de la serviciu. Apoi, nouă ni s-au dat deja niște instrucțiuni de la Minister, de igienizare a spațiului, și ni s-au pus în vedere și câteva măsuri organizatorice în caz de pandemie, pe care trebuie să le respectăm. Sigur că vom face excepție și ne vom deplasa la copiii mici, la cazurile grave. La țară, unde distanțele sunt mari, medicii vor merge, de asemenea, la domiciliu. Noi vom aprecia fiecare situație în parte și vom proceda așa cum e mai bine pentru pacient. Vrem și noi să depășim această situație care a devenit din ce în ce mai acută, dar în limita posibilităților, fiindcă trebuie să fim prezenți la cabinet șapte ore zilnic. Oricum, noi încurajăm populația să se prezinte la medicul de familie, dar să dea un telefon înainte pentru programare, ca să nu favorizeze transmiterea virusului în cadrul unei colectivități”, a spus Irina Badrajan.