Măsuri

Medicii din Spitalul de Urgență care au întârziat în februarie câteva minute la program au scăpat doar cu avertisment



Sistemul de pontaj electronic
Sistemul de pontaj electronic

Introducerea sistemului de pontaj electronic și de supraveghere a accesului în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, de la începutul lunii trecute, își arată efectele: prezența medicilor, în special, este mult mai bună. Managerul Vasile Rîmbu a declarat, ieri, că în cazul asistenților medicali respectarea programului de lucru a fost „în proporție de 99,9%”, în schimb, la medici s-au mai înregistrat atât întârzieri, cât și plecări înainte de încheierea programului. „Pe ansamblu, rezultatele sunt mulțumitoare. Mai sunt probleme de ordin obiectiv și subiectiv, au mai fost câteva cazuri cu întârzieri de ordinul minutelor și plecări înainte de încheierea programului, dar cu mai puțin de o oră, la medici de la Cardiologie, ORL și Boli infecțioase. Nu excludem împotriviri și reaua intenție, dar celor care nu s-au conformat le mai dăm o șansă de a corija”, a spus Rîmbu. Astfel, cei care nu au respectat programul în prima lună de la introducerea noului sistem vor scăpa doar cu avertismente, dar din această lună ora în care au întârziat sau au plecat mai devreme li se va tăia din salariu. Din luna martie, plata se va face exclusiv pe baza pontajului electronic.
De asemenea, medicul de gardă trebuie să preia toți bolnavii din secție, să facă vizita și contravizita în toate saloanele și să dea relații, dacă îi sunt cerute.
Managerul spitalului a mai spus că de la 1 februarie a.c., de când spitalul a introdus sistemul de management antimită, nu s-au mai înregistrat sesizări referitoare la „atenții”, dar au mai fost reclamate atitudini necorespunzătoare ale personalului, „tot pe aceleași paliere pe care au mai fost și înainte”.
Vasile Rîmbu a subliniat că intenționează să promoveze constant cazurile deosebite, cu impact major din spital, atât negative, cât și pozitive pentru că „nu scoatem doar relele în față, avem foarte multe lucruri și oameni de care suntem mândri”.



Recomandări

Elevii de la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, față în față cu realitatea dependenței digitale, în cadrul programului „Școala altfel”

Elevii de la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, față în față cu realitatea dependenței digitale, în cadrul programului „Școala altfel”
Elevii de la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, față în față cu realitatea dependenței digitale, în cadrul programului „Școala altfel”

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER