Programul de lucru al medicilor din spitale va fi unul european din 1 septembrie, astfel că ei vor lucra opt ore în loc de șapte, adică de la 8.00 la 17.00, cu o oră de masă, iar după ce termină serviciul în sistemul public poate merge în privat, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății (MS).
„Dezbaterea privind acest proiect s-a încheiat. Actul a fost deja de două ori pe site-ul MS în dezbatere publică. Acum lucrăm la nuanțe, iar de la 1 septembrie sperăm să intre în vigoare actul normativ. Noul program de lucru de opt ore are drept scop eficientizarea activității din spital. Medicii pot lucra în privat după ora 17.00. În prezent, după ora 13.00 abia mai găsești în spital chirurgii și anesteziștii care au operații. În rest sunt doar medicii de gardă”, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, subsecretarul de stat Raed Arafat.
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății a mai spus că medicii din România trebuie să lucreze și ei la fel ca doctorii din Europa.
„În țările din UE, medicii lucrează opt ore, iar la prânz au o oră de masă în care pot face ce vor. În acest interval de o oră, un medic de gardă asigură relația dintre Unitatea de Primiri Urgențe și secții”, a adăugat Raed Arafat.
El a precizat că programul actual al medicilor este de șapte ore, în care o oră este pentru contravizită, care de multe ori nu mai este făcută.
Totodată, subsecretarul de stat a afirmat că, în prezent, un bolnav care ajunge la spital după ora 9.00 nu mai poate face analize, așa că rămâne internat doar ca să doarmă și să mănânce în spital, încărcând nejustificat factura unității sanitare, abia a doua zi fiindu-i recoltatele analizele. După ce sunt primite rezultatele, medicul care îl îngrijește poate constata că ar mai avea nevoie de alte analize și iar mai trece o zi până sunt recoltate alte probe.
„Acum laboratorul va funcționa și el până la ora 17.00, deci vor putea fi recoltate analize și după ora nouă”, a adăugat Raed Arafat.
El a precizat că respectarea programului de lucru al medicilor din spitale este la latitudinea conducerii unității sanitare. Potrivit lui Arafat, pot fi folosite în acest caz cartelele de acces în spitale, condica de prezențe sau alte mijloace de control stabilite de fiecare unitate sanitară în parte.
Ministrul Sănătății, Ion Bazac, anunța în februarie intenția de a modifice programul de lucru al medicilor după un model european.
Programul european conceput atunci de ministrul Bazac viza includera unei pauze la prânz, gardă redusă și, ulterior, o zi liberă, precum și sistemul de gardă „on call” la domiciliu, în specilitățile deficitare.
În plus, programul european de lucru este cuprins între orele 8.00 și 17.00, program normal, cu pauză de masă și gardă de la ora 17.00 la 8.00 dimineața.
„În acest sens au fost mai multe propuneri, eu agreez una și sper ca directorii să mă susțină”, spunea atunci Bazac, după o întâlnire cu directorii spitalelor de urgență, unul dintre subiecte fiind programul timpului de gardă.
O altă propunere viza menținerea gărzii de la ora 14.00 la ora 8.00 dimineața (18 ore), medicul având posibilitatea de a pleca acasă dimineața (după gardă) fără a fi afectată plata salarială.
O altă propunere prevedea ca garda să aibă 12 ore și să fie comasată cu contravizita după-amiază și program de șase ore dimineața.
„A treia propunere este cea care îmi place cel mai mult. Este vorba despre un program de lucru european, de la 8.00 la 17.00, program normal, cu pauză de masă și gardă de la ora 17.00 la 8.00 dimineața. În cazul specialităților deficitare, am propus introducerea sistemului de gardă «on call», la domiciliu, plătită”, explica atunci Bazac.
Ministrul adăuga că prin noul sistem de gardă medicii ar putea fi mai bine plătiți.
Cinci luni mai târziu, Bazac a reluat discuția privind programul medicilor cu ocazia unei vizite la Spitalul Județean din Slatina. Ministrul afirma că medicii români au un program de lucru „de tip sovietic”, menționând că unii ajung să facă gărzi ce depășesc chiar și 30 ore.
„Faptul că stau 36 de ore este exact ceea ce încercăm să corectăm. România și Albania sunt singurele țări din această zonă care folosesc programul de lucru de tip sovietic”, a spus atunci Bazac.
Potrivit ministrului Sănătății, începând cu luna septembrie se va încerca implementarea în spitalele din România a unui program de lucru de tip european.
„Vrem ca din 1 septembrie să trecem la timpul de lucru european, astfel încât medicii să nu mai ajungă să facă gărzi atât de lungi, pe de o parte, iar pe de altă parte, programul de asistență medicală să fie mai lung, astfel încât bolnavii să poată beneficia în mod continuu și fără fragmentări de asistență medicală”, susținea Ion Bazac.