Doctorii uneia dintre cele mai importante organizații medicale din Italia protestează împotriva difuzării la televizor a unor seriale precum „Spitalul de urgență” sau „Anatomia lui Gray”, motivând că induc publicului o perspectivă greșită despre medicină, informează Reuters.
Medicii italieni sunt de părere că serialele și emisiunile pe teme medicale ar trebui scoase din grila de programe a televiziunilor italiene deoarece ele prezintă greșit unele cazuri medicale.
Annalisa Silvestro, președinte al Federației Naționale a Colegiilor Medicilor, a declarat că aceste seriale jignesc profesia de medic, printre ele aflându-se „ER / Spitalul de urgență”, „House / Dr House”, „Grey’s Anatomy / Anatomia lui Grey” și „Scrubs”, la care se mai adaugă alte producții italiene, realizate de platformele TV RAI sau Mediaset, controlată de premierul Silvio Berlusconi.
Ordinul Profesioniștilor Medicali, organizație medicală cu sediul la Roma, a fost de acord cu aceste proteste. „Aceste seriale educă greșit publicul în materie de medicină. Ele dezinformează”, a mai spus Silvestro.
Reprezentanții trusturilor media italiene RAI și Mediaset nu au facut niciun comentariu cu privire la aceste proteste.