În zilele de Paște

Medicii de la „Urgențe” și ambulanțierii vor munci în foc continuu

În zilele de Paște, asistența medicală în municipiul Suceava va fi asigurată de cadrele de gardă de la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean și de la Serviciul de Ambulanță, personalul de aici muncind în foc continuu.
Directorul Spitalului Județean, Cristian Irimie, spune că de sâmbătă și până luni, serviciile de gardă din spital vor funcționa non – stop, ca în orice altă zi.
La rândul său, directorul Serviciului Județean de Ambulanță, Daniel Martiniuc, a declarat că personalul de aici este pregătit să intervină în orice moment, mai ales în noaptea de Înviere, când este posibil să aibă loc tot felul de incidente. La SAJ Suceava vor fi disponibile 2 mașini de ambulanță, în cazul unor urgențe. Daniel Martiniuc a mai spus că și cadrele medico – sanitare de la SIAMUD sunt pregătite pentru a interveni în noaptea de Înviere și în zilele de Paște.
Directorul SAJ a dorit să reamintească sucevenilor că există la acest moment un număr unic la care pot apela inclusiv în caz de urgență medicală – 112.

Recomandări

Conflictul de muncă de la Ambulanța Suceava, mediat de liderul național al sindicatului Ambulanța și președintele BNS Suceava

Președintele FNSAR, Gheorghe Chiș, și președintele BNS Suceava, Aleodor Nechifor
Președintele FNSAR, Gheorghe Chiș, și președintele BNS Suceava, Aleodor Nechifor

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Femeie însărcinată și un bărbat de 77 de ani, duși la spital după ciocnirea dintre un tir și un autoturism