Medicii de la Spitalul Județean nu mai au cu ce să anestezieze pacienții care necesită operație

Medicii de la Spitalul Județean nu mai au cu ce să anestezieze pacienții care necesită operație
Medicii de la Spitalul Județean nu mai au cu ce să anestezieze pacienții care necesită operație

– Reanimarea nu mai avea ieri Fortral, iar ultimele 35 de fiole de Fentanyl au fost împărțite în mod egal celor 7 medici anesteziști, pentru a fi folosite în sălile de operații
– În aceste condiții, programul operator de la cea mai mare unitate spitalicească din județ ar putea fi drastic limitat
Programul operator de la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” este amenințat de lipsa substanțelor anestezice, care trebuie administrate pacienților ce urmează a suferi intervenții chirurgicale. Din surse care au dorit să rămînă anonime, am aflat că medicii anesteziști au ajuns săptămîna aceasta la fundul sacului din cauză că o serie de medicamente absolut necesare s-au epuizat sau urmează a se epuiza din stocuri în foarte scurt timp. Dacă alte medicamente, de uz frecvent, se pot procura de către pacienți din farmacii, anestezice precum Fentanylul nu se pot elibera de farmacii, fiind utilizate doar în spitale și numai în condiții speciale, în sensul că există o evidență clară a acestora. Reanimarea (Secția de Anestezie și Terapie Intensivă) nu mai avea ieri Fortral, iar ultimele 35 de fiole de Fentanyl au fost împărțite celor 7 medici anesteziști pentru a fi utilizate cu mare grijă în zilele următoare. Și stocurile de Morfină sînt pe sponci. În aceste condiții, de penurie de anestezice, medicii se văd nevoiți să recurgă la tot felul de combinații de substanțe, în diferite procente, pentru a administra totuși anestezic pacienților ce necesită intervenții chirurgicale, asumîndu-și astfel un risc. Medicii spun că de vină pentru această situație este firma bucureșteană ce importă Fentanyl din Belgia, și care nu mai onorează comenzile, din motive încă necunoscute la Suceava. Conducerea spitalului a fost informată că se va ajunge în situație de limită, dar nu a putut face nimic pentru a rezolva problema.
Din cauza acestor lipsuri, programul operativ de la Spitalul Județean Suceava este pe punctul de a fi drastic limitat, în sensul că doar cazurile de urgență vor putea fi operate, și acelea doar cît vor mai exista rezerve la unele substanțe de bază. Anesteziști spun că Fentanyl-ul poate fi înlocuit, dar numai cu substanțe mai scumpe, fapt ce ar presupune costuri destul de mari pentru un spital care de ani buni se confruntă cu o criză de fonduri.
Și cum această criză continuă, nu se găsesc bani nici pentru achiziționarea substanței utilizate la sterilizarea materialelor sanitare. Reanimarea duce lipsă și de personal sanitar din cauza plecării unor cadre la muncă în străinătate și din cauza blocării posturilor. Și toate aceste lipsuri se înregistrează într-o secție în care personalul se confruntă cu pacienți în stare gravă și foarte gravă, zilnic dînd piept cu moartea.