Medicii de familie vor fi instruiți pentru depistarea precoce a cancerului de sân, prin programe locale ale Societății de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), inițiate contra maladiei care, în România, ucide zilnic opt femei, au anunțat, miercuri, reprezentanții organizației neguvernamentale.
„Vom dezvolta programe locale de insturire a medicilor de familie, să nu mai trebuiască să așteptăm ca statul să facă ceva pentru sănătatea noastră”, a declarat director executiv al SECS, dr. Borbala Koo, la o dezbatere organizată împreună cu Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generală și Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.
Cancerul la sân este prima cauză de deces în rândul femeilor din România, doar 13 la sută din totalul cazurilor noi fiind diagnosticate în stadiile 0 și 1, la nivelul anului 2007, a mai spus dr. Koo, citând date furnizate de Centrul Național pentru Organizarea și Asigurarea Sistemului Informațional și Informatic în Domeniul Sanitar.
Potrivit directorului executiv al SECS, în România, zilnic, 16 femei sunt diagnosticate cu cancer de sân.
În fiecare an, aproximativ 6.000 de femei se îmbolnăvesc de cancer la sân și peste 3.000 mor din cauza acestei boli, conform datelor statistice.
Printre cauzele acestei stări de fapt se numără, spun specialiștii, educația precară a populației privind sănătatea sânului și lipsa unor programe naționale de screening mamografic ori clinic.
Ca răspuns la această importantă problemă gravă de sănătate publică, SECS a lansat în 2007, în parteneriat cu Fundația Susan G. Kamen for the Cure® din SUA, Inițiativa Globală Susan G. Kamen for the Cure pentru conștientizarea cancerului de sân, având ca scop crearea și pregătirea unei rețele de membri activi în domeniul acestei maladii. Programul se derulează în București și în județele Constanța, Cluj, Brașov și Mureș.
Potrivit celor de la SECS, în comunitățile incluse în program au fost realizate analize ale nevoilor și resurselor privind cancerul de sân. Pe baza acestora, au fost elaborate de către organizații locale planuri de intervenție, finanțate în cadrul programului.
„Una dintre soluțiile identificate și incluse în aceste planuri a fost creșterea accesului populației la examenul clinic al sânului, ca metodă de depistare precoce a cancerului de sân la nivelul rețelei de asistență medicală primară, în special în mediul rural. În acest sens, Asociația Română de Cancer – Grupul Destine Comune, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, a elaborat un program de pregătire a medicilor de familie, pentru efectuarea corectă a examenului clinic al sânului, acreditată de către Colegiul Medicilor din Mureș. Toți cei 180 de medici de familie din județul Mureș, care au participat deja la această pregătire, au evaluat atelierul ca fiind foarte util pentru practica lor”, spun reprezentanții SECS.