Medicii de familie sunt revoltați de afirmațiile ministrului Sănătății, Atilla Cseke, cum că sunt prea mulți în comparație cu nevoile reale ale populației, și consideră că în spatele acestor declarații se ascunde dorința eliminării lor din sistem.
„La nivel național există deja 11.000 de medici de familie, în timp ce 4.800 de rezidenți au ales această specializare. Eu cred că, în condițiile actuale, aceste cifre sunt prea ridicate și, practic, creștem pentru viitor medici de familie șomeri”, a declarat ministrul Sănătății, în opinia căruia întreg sistemul de asistență medicală primară trebuie reorganizat.
Evident, declarațiile nu au fost tocmai pe placul medicilor de familie, iar reacțiile nu au întârziat să apară. La Suceava, doctorii spun că deficitul de medici de familie este mare, chiar dacă în județ nu există localități descoperite din acest punct de vedere.
Medici de familie, copleșiți de numărul mare de pacienți înscriși pe liste
Secretarul Asociației Medicilor de Medicină Generală, Irina Badrajan, arată că unii doctori sunt copleșiți de numărul mare de pacienți înscriși pe liste, iar evidențele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) îi întăresc spusele. Astfel, potrivit datelor centralizate de CAS, din cei 290 de medici de familie, opt au între 500 și 1.000 de pacienți, 82 între 1.001 și 1.500, 117 între 1.501 și 2.000, 34 între 2.001 și 2.200, 28 între 2.201 și 2.500, 18 între 2.501 și 3.000 și trei între 3.001 și 3.500.
„Cei de la Ministerul Sănătății spun că 1.800 de înscriși pe liste ar fi cifra optimă. Nu știu de ce cred asta, după părerea mea, un medic de familie ar trebui să aibă cel mult 1.000 de bolnavi, dacă vrea să-și facă datoria în liniște și cu toată probitatea. La 2.000 de pacienți, cum au mulți, este un fel de maraton, și asta în detrimentul calității actului medical”, crede dr. Irina Badrajan, care se întreabă de ce Ministerul Sănătății scoate posturi la rezidențiat dacă sistemul de medicină de familie este, așa cum afirmă Atilla Cseke, deja suprasaturat. „Sunt într-adevăr zone aglomerate, dar sunt și zone deficitare din punct de vedere al acoperirii cu medici de familie, dar asta și pentru că administrațiile locale nu se implică suficient în atragerea de doctori, nu le asigură condiții civilizate de trai”, completează dr. Irina Badrajan.





