Medicii de familie suceveni sunt revoltați de sancțiunile mari cu care sunt amenințați și cer autorităților sanitare diminuarea cuantumului amenzilor. Doctorii spun că pedepsele pe care le riscă de anul trecut și care s-ar putea menține și în acest an nu sunt direct proporționale cu gravitatea abaterii, fiind taxată chiar și cea mai mică greșeală care poate apărea pe fondul oboselii. Ei consideră că penalizările cu 10% la prima abatere, 20% la a doua abatere și 30% la a treia abatere sunt prea mari și avertizează că vor face toate eforturile pentru ca lucrurile să se schimbe.
„Sunt nereguli care ar putea fi sancționate cu avertismente”
„Pentru niște abateri minore, amenzile pe care le riscăm sunt foarte mari și, adunate, dau niște sume exorbitante. Sunt nereguli minore, care ar putea fi sancționate cu avertismente sau cu sume mult mai mici”, crede doctorul Irina Badrajan.
Medicul atrage atenția că dacă lista de sancțiuni va continua să fie pusă în practică, doctorii vor lucra în stres și ar putea comite erori și mai mari.
„Acest lucru ne aduce într-o situație disperată și descurajantă, pentru că cei mai mulți dintre noi muncesc foarte mult și, poate, uneori, anumite amănunte nu sunt atât de bine urmărite. De aceea, luptăm în continuare să nu se mai aplice acel cuantum de amenzi, care anul trecut a fost și aplicat unor colegi și care n-a fost, poate, în totalitate justificat”, a adăugat Irina Badrajan.
20 de medici de familie, sancționați anul trecut de CAS Suceava
Anul trecut, în decurs de 11 luni, 55 de medici de familie din județ au fost verificați de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, controalele urmărind, printre altele, aspecte ca prezența la program sau prescrierea de medicamente și analize medicale.
Verificările derulate de autoritățile sanitare locale s-au finalizat și cu 20 de sancțiuni. Astfel, pentru nerespectarea nejustificată a programului de lucru stabilit, în cazul unui medic de familie a fost luată măsura diminuării valorii minim garantate a unui punct „per capita” cu 10% și 20% pentru luna în care s-a făcut constatarea. În cazul a șase medici, pentru nerespectarea clauzelor contractuale referitor la completarea corectă și la zi a formularelor utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a fost dispusă diminuarea valorii minim garantate a unui punct „per capita” cu 10% pentru luna în care s-a făcut constatarea.
Au prescris nejustificat medicamente și analize medicale
Altă măsură, luată în cazul a 12 medici de familie, pentru prescrieri nejustificate de medicamente, a constat în diminuarea valorii minim garantate a unui punct ”per capita” cu 10% pentru luna în care s-a făcut constatarea.
O altă sancțiune, aplicată unui medic de familie, pentru prescrieri nejustificate de investigații paraclinice, a constat în diminuarea valorii mininim garantate a unui punct „per capita” cu 10% pentru luna în care s-a făcut constatarea.
Nemulțumiri
Medicii de familie, revoltați de sancțiunile mari cu care sunt amenințați
