Medicii de familie renunță la protestele anunțate, după întâlnirea cu ministrul Sănătății



Medicii de familie au anunțat, marți, după întâlnirea cu ministrul Sănătății și președintele CNAS, că renunță la protestele anunțate de miercuri până vineri, întrucât au fost găsite soluții pentru acordarea unui buget rezonabil pentru asistența medicală primară. Potrivit reprezentanților medicilor de familie, rezultatul pentru trimestrul întâi obținut la întâlnirea de marți nu este cel dorit, dar înțeleg că anul acesta este vorba de un buget de austeritate. În opinia acestora, cheltuielile cabinetelor medicale vor putea fi suportate din bugetul alocat asistenței medicale primare.
„Pentru trimestrul întâi, valorile rămân neschimbate, la nivelul lui 2008. Pentru celelalte trei trimestre, valoarea minim garantată a punctului per capita este de 4,1, iar valoarea minim garantată per serviciu este de 1,5”, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu.
Ea a precizat că față de 2008, valoarea punctului „per capita” și „per serviciu” a scăzut, dar în limita unui buget de austeritate, adică de la 4,61 la 4,1 „per capita” și de la 1,9 la 1,5 „per serviciu”.
De asemenea, pentru 2009, raportul capita – seriviu va fi de 80 pe 20, a mai spus Tănăsescu, precizând că acțiunile de protest anunțate vor fi suspendate.
Ministrul Sănătății, Ion Bazac, a declarat, marți, că s-a ajuns la o formulă pentru rezolvarea problemelor medicilor de familie.
Bazac a spus, la finalul discuțiilor cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și cu reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei și ai Patronatului Național al Medicilor de Familie, că lipsa de comunicare a dus la situațiile tensionate din ultima perioadă și speră că rectificarea bugetară să ducă asistența medicală primară acolo unde îi este locul.
Medicii de familie au început să depună, de luni, la Casele de asigurări de sănătate, cereri prin care anunță că, de miercuri ar putea intra în concediu de odihnă sau de studii, pentru trei zile, în semn de protest față de alocația bugetară pe 2009, a declarat Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei.
În urma întâlnirii de luni, ministrul Sănătății și președintele CNAS au stabilit că, în primul trimestru al acestui an, veniturile medicilor de familie vor rămâne neschimbate, la valoarea anului 2008, de 306 milioane de lei, în conformitate cu contractul-cadru, care a fost prelungit prin hotărâre de Guvern.
Începând cu prima zi a trimestrului al doilea, când intră în vigoare noul contract cadru și legea bugetului pe 2009, se estimează alocarea a 256, 5 milioane de lei trimestrial. Această redistribuire rezultă din rectificarea bugetară și realocarea de la alte capitole bugetare.
În plus, se vor adăuga și sumele suplimentare provenite din cele două noi programe ale Ministerului Sănătății, privind screeningul de cancer de col uterin și cel al bolilor cardiovasculare, care însumează 180 milioane de lei până la sfârșitul anului.
Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generală și Patronatul Național al Medicilor de Familie din România (PNMF) susțineau, săptămâna trecută, într-un memoriu comun, că fondul alocat asistenței medicale primare este diminuat cu 40,69 la sută față de anul 2008, „reducerea fiind cea mai drastică, neegalată de niciun alt sector din sănătate sau de un alt capitol prevăzut în buget”.
Medicii de familie arătau în document că proiectul de buget pentru 2009 prevede doar 5,4 la sută pentru asistența medicală primară, „cu toate că în programul de guvernare al PSD s-a prevăzut pentru asistența medicală primară un procent de 10-12 la sută, iar PDL a prevăzut creșterea veniturilor personalului medical, ambele formațiuni prevăzând un procent de 6% din PIB pentru sănătate”.