Scandal

Medicii de familie refuză să inscripționeze și să distribuie viitoarele carduri de sănătate

Dr. Irina Badrajan: Considerăm că distribuirea cardurilor este o problemă administrativă, care nu ne privește
Dr. Irina Badrajan: Considerăm că distribuirea cardurilor este o problemă administrativă, care nu ne privește

Cardurile naționale de sănătate vor fi obligatorii, însă medicii de familie refuză să se ocupe de inscripționarea și distribuirea lor. Motivele doctorilor sunt legate de scurtarea timpului pentru consultație, dar și de banii pe care trebuie să-i aloce pentru achiziționarea echipamentelor de editare a datelor medicale de pe carduri, aproximativ 1.000 de euro pe cabinet.
Medicii de familie au declarat război Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), anunțând că sunt deciși să nu inscripționeze și să distribuie aceste documente după introducerea lor în sistem.
Irina Badrajan, medic de familie și secretar al Colegiului Județean al Medicilor Suceava, s-a arătat surprinsă de declarația recentăa președintelui CNAS, Cristian Bușoi, conform căreia medicii de familie vor împărți aceste carduri pacienților, deși la ultima întâlnire doctorii au fost fermi și i-au spus răspicat că nu sunt de acord cu acest lucru.
Cardul de sănătate este proiectul CNAS, nu al medicilor de familie
“Suntem surprinși de declarația președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, fiindcă nu s-a semnat nimic cu această instituțieîn legătură cu distribuirea cardurilor. Considerăm că distribuirea cardurilor esteo problemă administrativă, care nu ne privește, și ne menținem poziția. Pe de altă parte, noi suntem de părere că inscripționarea carduriloreste inutilă, deoarece va intraîn vigoare dosarul electronic de sănătate, care va cuprinde toate aceste date”, a declarat, ieri, Irina Badrajan.
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) și-au susținut punctul de vedere într-un comunicat de presă transmis ieri, exprimându-și surprinderea cu privire la sarcinile pe care CNAS dorește să le traseze medicilor de familie în ceea ce priveștedistribuirea și editarea datelor medicale de pe acestea.
“Distribuirea cardului, editarea datelor pe card și achiziția cititoarelor de card trebuie să fie finalizate de CNAS. Cardul de sănătate este proiectul acestei instituții, nu al medicilor de familie. Editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducând și mai mult perioada alocată consultației medicale, activității medicale efective, în detrimentul pacientului. În plus, au de suferit calitatea actului medical și relația medic-pacient.Cardul de sănătate trebuie să fie distribuit de asigurător către asigurat, el constituind o legătură directă între aceștia, care nu poate include terți. În nici o țară unde se folosesc cardurile de sănătate, acestea nu au fost distribuite de medici!”, se arată în comunicat.
„Medicul trebuie să rămână medic și nu are ce căuta ca intermediar în relația dintre asigurător și asiguratul său”
SNMF și FNPMF atrag atenția că, “alterată constant, deliberat și profund în ultimii ani, mai ales din cauza birocrației din sistem”, relația medic-pacient “nu mai suportă degradare”. „Medicul trebuie să rămână medic și nu are ce căuta ca intermediar în relația dintre asigurător și asiguratul său”, susțin reprezentanții medicilor de familie, care afirmă că cititoarele decarduri nu pot fi cumpărate de medicii de familie, ci de CNAS, printr-o licitație națională, urmând să le fie date doctorilor în folosință printr-un contract de comodat.
Președintele CNAS, Cristian Bușoi, a anunțat că, de la anul, cărțile de identitate vor cuprinde și date medicale, astfel că cei care din 2014 își vor realiza cărți de identitate noi nu vor mai avea nevoie și de un card separat de sănătate. Vor fi distribuite, în schimb, carduri de sănătate pentru cei care nu au nevoie să-și schimbe cartea de identitate.

Recomandări

Primăria Sucevița caută medic de familie. Oferă cabinet, locuință și o indemnizație lunară de la bugetul local

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Proiect transfrontalier pentru sănătatea copiilor: BLOOM aduce echipamente medicale moderne în Suceava și Kolomyia