Medicii de familie, nemulțumiți de contractul-cadru redactat de CNAS



Medicii de familie sunt nemulțumiți de mai multe prevederi ale contractului-cadru pe care ar urma să îl semneze cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ei intenționând să declanșeze acțiuni de protest dacă acestea nu vor fi modificate.
Potrivit medicului Simona Schnelbach, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei, medicii de familie sunt foarte nemulțumiți și nu doresc să semneze contractul-cadru cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 aprilie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este al treilea an consecutiv când fondurile alocate în fila de buget pentru medicina primară scad cu 30, 40 la sută. Anul acesta diminuarea este de 30 de milioane de lei”, a declarat, ieri, Simona Schnelbach pentru MEDIAFAX.
Aceasta a precizat că una din nemulțumirile majore ale medicilor este determinată de articolul 141 al contractului, care prevede că, dacă medicii de familie nu vor semna acest contract „în termen util”, activitatea lor va fi preluată de către cabinetele de ambulator, într-o modalitate care va fi precizată ulterior.
„Este ilegal să se procedeze așa, iar această formulare nu va putea fi păstrată”, a spus Simona Schnelbach.
Ea a precizat că o altă nemulțumire a medicilor este legată de faptul că CNAS dorește ca acest contract să fie semnat pe o perioadă de doi ani, în condițiile în care nimeni nu știe ce sumă va fi alocată de la buget pentru medicina de familie în anul 2012.
„Pe 12 februarie vom avea o ședință a Senatului Societății Naționale de Medicina Familiei la care vom hotărî atitudinea noastră. În mod sigur va fi o atitudine revendicativă. Urmează să stabilim cum anume vom derula protestele astfel încât pacienții, dar mai ales cei care suferă de boli cronice și care au dreptul la rețete compensate sau gratuite, să nu aibă de suferit”, a afirmat Simona Schnelbach.