Medicii de familie cer în instanță anularea actelor adiționale emise de casele de asigurări



Medicii de familie cer în instanță anularea actelor adiționale emise de casele de asigurări susținând că sunt ilegale și că pentru semnarea acestora au fost făcute presiuni asupra lor, informează liderii Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie și Societății de Medicina Familiei.
„Ieri (luni – n.r.), avocații Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) și ai Societății Naționale de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) au depus în instanță cererea de anulare a actelor adiționale ilegale emise de casele de asigurări și pentru semnarea cărora s-au făcut presiuni asupra medicilor de familie de către angajații caselor de asigurări – telefoane cu amenințarea ca este ultima zi în care pot fi semnate, refuzul efectuării raportării serviciilor pe luna mai în vederea decontării – și au existat încercări de manipulare și dezinformare prin declarațiile din presă ale președintelui CNAS”, arată un comunicat de marți semnat de către reprezentanții celor două organizații, respectiv dr. Doina Mihăilă și dr. Rodica Tănăsescu.
Președintele FNPMF și cel al SNMF susțin că numărul semnatarilor actelor adiționale este în realitate extrem de mic.
„Menționăm că numărul semnatarilor este în realitate extrem de mic, datele furnizate presei de CNAS fiind demne de cele raportate în marile întreceri socialiste sau similare steagurilor lui Ghiță Pristanda. În județul Vâlcea numărătoarea este în mod evident falsă, lucru care se poate verifica pe siteul www.casvl.ro – cele 223 de acte, exact cât numărul total al medicilor, nu au fost semnate ci s-au prelungit automat, în mod abuziv”, a precizat sursa citată.
Totodată liderii celor două organizații spun că cifrele exagerate prezentate presei de CNAS arată că un procent foarte mare de medici de familie, peste 80%, care refuză cu hotărâre să semneze în ciuda tuturor presiunilor.
„Chiar și cifrele exagerate prezentate presei de CNAS arată că un procent foarte mare de medici de familie, peste 80%, refuză cu hotărâre să semneze în ciuda tuturor presiunilor. Suntem obișnuiți cu stilul de «comunicare» al domnului președinte Lucian Duță și orice alte comentarii sunt de prisos”, au precizat medicii Doina Mihăilă și Rodica Tănăsescu, în comunicatul remis agenției MEDIAFAX.
Medicii de familie au refuzat să semneze contractele întrucât sunt nemulțumiți de multe din prevederile noilor acte normative, astfel că din 1 iunie, nu mai pot prescrie rețete pentru medicamentele compensate și gratuite și nici bilete de trimitere către specialist sau spital.
Medicii au cerut o întrevedere de urgență cu președintele CNAS și ministrul Sănătății.