Medicii de familie din județ au început programul de evaluare a stării de sănătate a populației, după ce la Suceava au ajuns primele taloane de prezentare la consult pentru persoanele născute în luna iulie. Anunțul a fost făcut ieri de către secretarul și purtătorul de cuvânt al Asociației Județene a Medicilor Generaliști, doctor Irina Badrajan, care a precizat că programul se derulează fără probleme deosebite în județ, cetățenii prezentându-se la cabinetele medicilor pentru a fi consultați.
Irina Badrajan a menționat că asigurații la fondul de sănătate trebuie să se prezinte la medicul lor de familie, iar persoanele neasigurate pot veni la orice cabinet al medicilor de familie, programul adresându-se și celor din urmă. Secretarul Asociației Județene a Medicilor Generaliști a declarat că soft-urile pentru program și laptop-urile promise de Ministerul Sănătății medicilor de familie vor ajunge în județ cu întârziere, în luna august, dar că asta nu înseamnă că cetățenii nu pot fi consultați de către medici. MSP a distribuit în teritoriu formulare speciale în care medicii să treacă datele pacienților, urmând ca acestea să fie trecute ulterior în baza de date computerizată. „Taloanele pentru cetățenii născuți în luna iulie au ajuns, tot ceea ce trebuie să facă aceștia este să se prezinte la medicul de familie. Chestiunea cu lipsa soft-urilor este una de bucătărie internă a medicilor și nu îi vizează pe pacienți, aceștia pot fi consultați oricând de către medicii de familie”, a subliniat sursa citată.
Sucevenii trebuie să se programeze la medicul de familie pentru a fi incluși în programul de evaluare a stării de sănătate, dar numai după ce primesc prin poștă taloanele tipărite de Ministerul Sănătății. Fiecare cetățean va primi acasă o scrisoare cu pașii de urmat și cu două taloane nominale. Pe un talon va scrie „MEDIC” și cu acesta cetățeanul se va prezenta la consultație, la medicul de familie, în luna în care este născut. Pe al doilea talon scrie „LABORATOR DE ANALIZE” și cu el cetățeanul se va prezenta la laboratorul sau punctul de lucru stabilit pentru a i se recolta analizele recomandate. Medicul de familie va scrie și va parafa pe spatele talonului analizele recomandate.
705.730 de suceveni sunt așteptați să se prezinte la cabinetele medicilor de familie din județ aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Acțiunea va fi strict planificată, astfel încât să nu se producă îmbulzeală la cabinetele medicilor, iar o singură consultație să dureze circa 20 de minute. Fiecare medic de familie va consulta în plus 7 pacienți pe zi, iar pentru acest lucru va plătit suplimentar de către Casa de Asigurări de Sănătate, cu câte 15 lei pentru fiecare pacient consultat peste program.





