Medicii cu peste 70% prescrieri electronice, începând cu 1 iulie, vor primi lunar, numai în 2012, un bonus de 100 de lei, iar pentru eliberarea cardului de sănătate, cu datele completate, câte 5 lei pentru fiecare asigurat, potrivit unui proiect al CNAS de modificare a Contractului Cadru pe 2012.
Proiectul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de modificare a Contractului Cadru privind acordarea asistenței medicale în 2012, postat pe site-ul instituției, vizează, printre altele, introducerea prescripției electronice la 1 iulie, acordarea unor bonusuri celor care utilizează acest sistem, modificarea sumelor acordate spitalelor pentru fiecare caz rezolvat și indicele de complexitate a cazurilor, la contractarea de servicii, dar și modificarea sumelor acordate asistenței medicale primare.
Astfel, potrivit proiectului, suma cuvenită pentru serviciile a căror plată se realizează prin tarif pe serviciu exprimat în lei se acordă numai pentru semestrul II al anului 2012, după cum urmează: un medic cu listă proprie de asigurați care are mai mult de 70% rețete electronice din numărul total al prescripțiilor medicale recomandate în cadrul unei luni primește 100 de lei pe lună; pentru prescripții electronice reprezentând între 50% și 70% din numărul total al prescripțiilor medicale recomandate în cadrul unei luni se acordă 50 de lei pe lună, iar pentru eliberarea cardului național de sănătate, cu completarea datelor medicale, se acordă câte cinci lei pentru fiecare asigurat.
Același proiect prevede că medicamentele și, după caz, unele materiale sanitare prescrise trebuie să fie în concordanță cu diagnosticul stabilit.
Pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală și, după caz, pentru unele materiale sanitare, dacă din motive justificate nu poate fi utilizată prescrierea electronică, prescripția medicală se completează, folosind formularul cu regim special aprobat prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui CNAS, în trei exemplare, dintre care un exemplar rămâne în carnet la medicul de familie și celelalte două se înmânează asiguratului, în vederea prezentării acestuia la o farmacie aflată în relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate, pentru eliberarea medicamentelor, respectiv a materialelor sanitare prescrise. Pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală prescrise în baza scrisorii medicale primite de la medicul de medicina muncii, se va completa prescripție medicală distinctă, se precizează în proiect.
Proiectul prevede, de asemenea, că medicii de familie au dreptul să încaseze contravaloarea serviciilor medicale la cerere, inclusiv pentru situațiile programabile, pentru serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, dacă asiguratul solicită efectuarea serviciilor respective înaintea datei programate. În aceste situații, medicii de familie pot elibera bilete de trimitere sau prescripții medicale utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate și decontate de casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, situație în care medicii raportează în format electronic la casa de asigurări de sănătate, la aceeași dată prevăzută în contract pentru raportarea activității lunare, un borderou centralizator cuprinzând CNP-ul, numărul și seria chitanței prin care s-a încasat contravaloarea serviciului medical, numărul curent cu care este înregistrată consultația în registrul de consultații, numărul și seria biletului de trimitere/prescripției medicale.
În proiect se menționează și că valoarea punctului „per capita”, unică pe țară, este în valoare de trei lei, valabilă pentru semestrul I al anului 2012. Începând cu luna iulie a anului 2012, valoarea punctului „per capita”, unică pe țară, este în valoare de 3,5 lei.
Valoarea minimă garantată a unui punct pentru plata pe serviciu medical este unică pe țară și este în valoare de 1,8 lei, valabilă pentru semestrul I al anului 2012. Începând cu luna iulie a anului
2012, valoarea minimă garantată a unui punct pentru plata pe serviciu medical, unică pe țară, este în valoare de 1,9 lei.
În cazul medicilor care refuză nejustificat să prescrie în sistem electronic, casele de asigurări de sănătate recuperează de la aceștia contravaloarea serviciilor medicale recomandate/medicamentelor cu și fără contribuție personală prescrise.
Conform declarațiilor reprezentanților CNAS, sistemul de prescriere a rețetei electronice va putea fi implementat începând cu 1 iulie. Timp de o lună de zile sistemul va fi testat din punct de vedere tehnic, iar până la sfârșitul anului, noul sistem va fi utilizat în paralel cu cel actual.
Rețeta electronică trebuia să fie introdusă din 1 iunie, însă din cauza unor disfuncționalități în sistem, implementarea acesteia a fost amânată.
Potrivit reprezentanților SIVECO, sistemul CNAS pentru rețeta electronică a fost testat pentru 10.000 de conectări pe secundă, ceea ce înseamnă, teoretic, 1,5 milioane de rețete pe zi, în condițiile în care, potrivit datelor din Sistemul Informatic Unic Integrat, în România se eliberează, lunar, 3-3,5 milioane de rețete.