Spitalul Județean

Medicii care pun diagnostice greșite vor fi dați pe mâna Colegiului Medicilor

Medicii care pun diagnostice greșite vor fi dați pe mâna Colegiului Medicilor
Medicii care pun diagnostice greșite vor fi dați pe mâna Colegiului Medicilor

Medicii de la Spitalul Judetean Suceava care vor pune în mod repetat diagnostice gresite pacientilor vor fi dati pe mâna Colegiului Judetean al Medicilor. Cel putin asa declara directorul spitalului, doctor Cristian Irimie, care spune ca au existat discordante, în cazul unor pacienti decedati în spital, între diagnosticul pus de medicul curant si diagnosticul anatomo – patologic rezultat în urma autopsiei.
Directorul celei mai mari unitati spitalicesti a anuntat ieri ca o comisie formata în cadrul Consiliului medical al unitatii analizeaza în prezent doua astfel de cazuri, înregistrate în luna ianuarie, urmând ca pe baza celor constate de comisie sa se întocmeasca un raport. Cristian Irimie a precizat ca aceasta comisie a fost înfiintata la sfârsitul trimestrului al IV?lea al anului trecut. Directorul Spitalului Judetean a mentionat ca în spital nu au existat discordante mari de diagnostic pâna acum, dar aceste analize sunt necesare din punct de vedere profesional. „Discordante de diagnostic apar mai mult în cazurile de decese rapide si nu au cum sa apara discrepante mari la bolnavii care stau mai mult în spital. Am constatat cu satisfactie ca nu sunt discordante majore care sa fi periclitat viata bolnavilor. Nu putem discuta de culpa profesionala. De când s-a început analiza nu s-a gasit nici un caz care sa fi dovedit slaba pregatire profesionala”, a mentionat directorul Spitalului Judetean. Acesta a subliniat ca punerea unui diagnostic corect nu depinde numai de aparatura pe care un medic o are la dispozitie, ci si de „gândirea clinica” a acestuia, fiind foarte important modul în care medicul îsi consulta pacientul si afla informatii de la acesta în legatura cu suferinta sa.

Recomandări

De la Iași la Mexico City: călătoria științifică a Prof. univ. dr. habil. Roxana Filip și impactul ei în microbiologia aplicată

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Președintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Laura Coca, va solicita administrațiilor locale ofertele pentru atragerea medicilor specialiști

Președintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Laura Coca, va solicita administrațiilor locale ofertele pentru atragerea medicilor specialiști