Sănătate

Medicii au descoperit un mod de a opri răspândirea cancerului la creier în fazele terminale



Medicii britanici au descoperit un mod de a opri răspândirea cancerului la creier în fazele terminale, prin identificarea proteinelor care determină hrănirea celulelor canceroase, numite integrine, informează BBC News.
O echipă de cercetători britanici de la Universitatea Oxford a descoperit că celule canceroase deturnează vasele de sânge care irigă creierul pentru a se hrăni din ele. Cheia acestui mecanism este o proteină de la suprafața celulelor canceroase numită integrin, care permite ancorarea acestora de vasele de sânge.
Medicamentele care inhibă această proteină pot stopa răspândirea cancerului în organism.
O cincime dintre pacienții care suferă de cancer sunt expuși riscului răspândirii cancerului la creier. Metastazele la creier sunt cele mai comune forme de tumori maligne ale sistemului nervos central, depășind de zece ori volumul acelora care originează în creier.
Odată ce cancerul a ajuns la creier, previziunile nu sunt pozitive, chiar cu doza maximă de tratament, durata medie de supraviețuire fiind de nouă luni.
Anterior acestei descoperiri se credea că celulele tumorale cresc peste celulele care alcătuiesc materia albă și cenușie a creierului – neuronii și celulele gliale.
Dar echipa coordonată de doctorul Shawn Carbonell a descoperit că celulele canceroase metastazice încep să crească în 95% de cazuri pe vasele de sânge și nu pe celulele nervoase. Prin stoparea integrinelor, celulele canceroase sunt împiedicate să se ancoreze de vasele de creștere și să crească.



Recomandări

Centrul de imagistică REGINA MARIA Suceava: Monitorizarea oncologică a supraviețuitorilor de cancer, garanția unor rezultate inegalabile în lupta cu boala

Centrul de imagistică REGINA MARIA Suceava: Monitorizarea oncologică a supraviețuitorilor de cancer, garanția unor rezultate inegalabile în lupta cu boala
Centrul de imagistică REGINA MARIA Suceava: Monitorizarea oncologică a supraviețuitorilor de cancer, garanția unor rezultate inegalabile în lupta cu boala