Medicii, asistentele sau personalul ambulanțelor, protejate penal contra agresiunilor



Medicii, asistentele medicale sau personalul ambulanțelor ar putea fi protejate penal contra faptelor de agresiune, conform unui proiect al Ministerului Sănătății prin care se solicită includerea acestor categorii de personal în sfera aplicabilității sancțiunii pentru ultraj.
În nota de fundamentare a proiectului, MS face referire la faptele de agresiune la care au fost supuși în ultima perioadă medici, asistente medicale, șoferi de ambulanță, ambulanțieri, arătând că în Codul penal nu sunt prevăzute și sancționate astfel de fapte.
Proiectul urmărește completarea articolului 239 din Codul penal, astfel încât dispozițiile privind ultrajul să se aplice și faptelor săvârșite contra medicilor, asistentelor medicale, șoferilor de ambulanță, ambulanțierilor sau oricăror persoane aflate în exercițiul misiunii sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții.
În septembrie, medicul unui echipaj SMURD a fost bătut de membrii unei familii din Galați care solicitaseră ambulanța pentru o femeie cu depresie și care au devenit agresivi în momentul în care doctorul le-a spus că acest caz nu este de competența sa.