Medicii amenință cu proteste, greve și demisii, din cauza salariilor mici



Medicii, dar și restul personalului din sistemul sanitar, amenință din iulie cu proteste, greve și chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condițiilor de lucru și a modului în care sunt tratați angajații din Sănătate în România, potrivit președintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.
Anunțul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, joi, de președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbește în numele tuturor organizațiilor profesionale din sistem.
Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident și, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist.
Personalul din Sănătate se plânge și de condițiile de lucru, dar și de modul în care este tratat de către autorități și chiar de către unii pacienți.
„Este o adevărată prigoană a cadrelor medicale, de aceea trebuie să luptăm pentru recăpătarea respectului cadrelor medico-sanitare. Mesajul comun este unul foarte clar: ne-a ajuns cuțitul la os, nu mai suportăm să fim umiliți, batjocoriți, nu mai suportăm să se încalce demnitatea noastră. Vrem tratament normal, nu preferențial”, a explicat Vasile Astărăstoae.
Potrivit președintelui CMR, pentru mărirea veniturilor medicilor rezidenți este nevoie de 21 de milioane de euro.
Tot Astărăstoae a avertizat că banii spitalelor s-ar putea termina în august, iar din toamnă acestea riscă să nu mai aibă fonduri pentru a funcționa.
„Lunile de vară nu vor fi de vacanță”, a subliniat Astărăstoae, potrivit căruia calendarul protestelor va include marșuri, greve și chiar demisii în bloc, dacă nu sunt rezolvate problemele.
Potrivit lui Astărăstoae, în perioada următoare, vor avea loc consultări în teritoriu, cu privire la stabilirea calendarului protestelor.
„Dorim să înființăm o coaliție din care să facă parte toate organizațiile profesionale din sistem, medici, asistenți, organizații ale pacienților și sindicatele. Scopul acesteia este de a avea revendicări comune și de a impune în sistem sanitar cu reguli foarte clare”, a precizat Astărăstoae.
Președintele CMR a ținut să sublinieze că, deocamdată, nu este nimic cert, ținând cont că organizarea protestelor depinde de răspunsul autorităților.
„Nu este vorba despre reproșuri adresate Ministerului Sănătății și ministrului de resort Eugen Nicolăescu, cu care avem o relație foarte bună”, a mai spus Astărăstoae.
El a mai spus că, dacă medicii vor ajunge să iasă în stradă, va fi pentru a doua oară când se întâmplă acest lucru, primele proteste fiind organizate în perioada când Colegiul Medicilor îl avea ca președinte pe Mircea Cinteză, respectiv în urmă cu 10 ani.