Un sucevean, victimă a unui accident rutier, acuză câțiva medici de la Spitalul Județean de Urgență Suceava de incompetență.
Bărbatul susține că doctorii care s-au ocupat de el după evenimentul în care a fost implicat nu l-au investigat corect și nu și-au făcut bine treaba atunci când i-au acordat îngrijirile necesare.
Constantin Soroceanu, în vârstă de 40 ani, afirmă că medicii de la Spitalul Județean de Urgență Suceava n-au remarcat că are o coastă ruptă și, pe deasupra, nu i-au fixat corespunzător, în ghips, mâna fracturată.
Bărbatul arată că a ajuns la această unitate sanitară, vineri, 8 februarie, după ce mașina în care se afla a fost izbită frontal de un autoturism care circula neregulamentar.
„Mi-au făcut investigații, mi-au zis că am mâna fracturată și mi-au pus-o în ghips. M-am plâns de dureri și în zona toracelui, dar mi-au spus că nu am nimic și m-au trimis acasă”, explică bărbatul.
Acuzații împotriva a trei medici Constantin Soroceanu, care este angajat ca agent de pază la societatea suceveană Ekipa și își desfășoară activitatea la un cazinou din Bacău, spune că la câteva zile de la vizita sa la Spitalul Județean de Urgență Suceava a cerut și opinia doctorilor din localitatea în care lucrează. „La Bacău mi-au găsit o coastă ruptă și un traumatism toracic. Totodată, mi-au spus că mâna fracturată nu a fost bine pusă în ghips. Era umflată, se învinețise și mă durea foarte tare. Mi-au imobilizat-o din nou și mi-au zis că trebuie să stau cu ea în ghips cel puțin 45 de zile, nu 42 cum mi s-a recomandat la Suceava”, a spus Constantin Soroceanu.
El îl acuză pe doctorul Săvescu, șeful secției de Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, cel care s-a ocupat de mâna fracturată, de incompetență, o acuzație similară fiind îndreptată și împotriva medicilor de la Radiologie care l-au investigat, Girigan și Anghel, care i-au spus că totul este în regulă, în ciuda faptului că el avea o coastă ruptă.
O experiență similară, în urmă cu patru ani Constantin Soroceanu susține că doctorii de la Suceava i-ar fi pus sănătatea în pericol și l-ar fi lipsit de o parte din zilele de îngrijiri medicale la care avea dreptul dacă nu ar fi avut inspirația de a solicita o nouă investigație la Bacău, adăugând că nu este pentru prima oară când are parte de o astfel de experiență nefericită.
„Și în urmă cu patru ani, când am ajuns la Spitalul Județean de Urgență Suceava, tot în urma unui accident rutier, am pățit la fel. M-au ținut o săptămână internat și mi-au zis că nu am nimic. M-am dus la Iași și s-a demonstrat că am nevoie de 70 de zile de îngrijiri medicale, cu posibilitate de prelungire”, a spus bărbatul.
Constantin Soroceanu este nemulțumit de prestația medicilor suceveni, despre care spune că sunt corupți și își fac meseria cu dispreț și se declară decis să lupte cu sistemul pentru a demonstra că nu a fost bine tratat. El intenționează să facă plângere la direcțiunea Spitalului Județean de Urgență și la Colegiul Medicilor Suceava.
Ieri, directorul general al unității sanitare, doctorul Doina Ganea Motan, a declarat că după ce va primi o reclamație scrisă va demara o serie de cercetări cu privire la modul în care Constantin Soroceanu a fost îngrijit.
De menționat că doctorul Săvescu a declarat că nu comentează acuzațiile aduse până nu se pune la curent cu toate detaliile cazului, în timp ce medicii Girigan și Anghel nu au putut fi contactați.





