Medici de familie: Totul decurge normal din 1 aprilie, bolnavii primesc rețete gratuite și trimiteri



Medicii de familie atrag atenția bolnavilor că pot merge la cabinete și că vor primi rețete și trimiteri la specialist sau la spital, întrucât contractul – cadru a fost amânat două luni, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, președintele societății naționale de profil, Rodica Tănăsescu.
„Bolnavii pot veni la cabinet. Contractul – cadru a fost amânat două luni, astfel că până la 1 iunie nu sunt modificări în desfășurarea activității în medicina primară”, a spus președintele Societății Naționale a Medicinei de Familie/Medicină Generală (SNMF/MG), Rodica Tănăsescu.
Medicul a făcut această precizare după ce în media au apărut mai multe informații și anunțuri privind oprirea eliberării rețetelor compensate și gratuite de la 1 aprilie.
Executivul a hotârât, în 23 aprilie, ca noul contract – cadru privind acordarea asistenței medicale să intre în vigoare la 1 iunie, cu două luni mai târziu decât termenul stabilit inițial (1 aprilie), pentru a finaliza în prealabil procedura de clasificare a spitalelor, pe baza căreia vor fi alocate și fondurile aferente finanțării spitalelor.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a precizat că, urmare a acestei decizii, pentru următoarele două luni vor fi încheiate acte adiționale pe baza contractului – cadru în vigoare.
În urmă cu o săptămână, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Doina Mihăilă, anunța că medicii de familie nu sunt de acord cu noul contract – cadru și că cer amânarea lui, în caz contrar spunând că nu vor semna acest contract, astfel că bolnavii nu vor mai primi de la 1 aprilie rețete compensate sau gratuite și trimiteri spre medicul specialist sau spitale.
În aceeași zi, Guvernul informa că noul contract-cadru privind acordarea asistenței medicale va intra în vigoare la 1 iunie, cu două luni mai târziu decât termenul stabilit inițial, pentru a finaliza în prealabil procedura de clasificare a spitalelor, pe baza căreia vor fi alocate și fondurile aferente finanțării spitalelor.