Anchetă CAS

Medici de familie, acuzați că încearcă să fure pacienții unui coleg de-al lor care a decedat

Angajați ai Biroului Control din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava au descins zilele trecute la Câmpulung Moldovenesc, pentru a verifica acuzațiile aduse unor medici de familie din localitate cum că ar fi încercat să fure pacienții unui fost coleg de breaslă, care a decedat. Verificările au fost întreprinse la sesizarea șefului Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, care a anunțat că are informații despre faptul că unii dintre medicii de familie din Câmpulung Moldovenesc ar fi intrat în cabinetul decedatului pentru a-i lua fișele pacienților și a-și lărgi astfel propria lor listă cu asigurați.
Ce au găsit inspectorii CAS la fața locului Ieri, purtătorul de cuvânt de la CAS Suceava, Anda Sălăgean, a arătat că verificările întreprinse la fața locului nu au confirmat acuzațiile, angajații Biroului de Control constatând că toate fișele pacienților pentru care s-au raportat servicii la CAS se găseau la cabinet.
„Totul depinde de praxis. Dacă familia medicului decedat îl va vinde unui alt medic, acesta își poate adăuga pacienții pe propriile liste. O altă soluție este ca pacienții rămași fără medicul lor de familie să aleagă oricare alt medic”, punctează Anda Sălăgean.
Pe de altă parte, Alexandru Lăzăreanu apreciază că și în cazul în care familia vinde praxis-ul, „pacientul este liber să aleagă și trebuie întrebat la ce medic vrea să meargă”.
În municipiul Câmpulung Moldovenesc își desfășoară activitatea 11 medici de familie, care au între 900 și 2.300 pacienți înscriși pe liste, medicul decedat având 842 de pacienți.

Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților