Medici ai Maternității Ploiești, amendați de DSP întrucât făceau ecografii contra cost în spital



Doi medici angajați ai Maternității din Ploiești au fost amendați de către DSP după ce au închiriat în incita spitalului un cabinet medical cu ecograf unde realizau contra cost ecografii unor paciente din afara spitalului, în numele unor cabinete medicale individuale neînregistrate și neautorizate.
Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Alexandru Băloi, la solicitarea Ministerului Sănătății DSP a făcut un control la Spitalul de Obstetrică – Ginecologie din Ploiești, în urma căruia s-a constatat că doi medici angajați ai spitalului au închiriat în incinta maternității un cabinet medical dotat cu un ecograf, unde făceau, contra cost, investigații unor paciente chemate din afara spitalului.
Cei doi medici sunt specialiști în obstetrică – ginecologie și cu competențe în ecografie, pentru fiecare ecografie ei primind aproximativ 300 de lei.
Echipa de control a DSP Prahova a constatat că cei doi medici efectuau ecografiile în numele unor cabinete medicale individuale care nu erau înregistrate în registrul unic al cabinetelor medicale, nu erau înregistrate la Colegiul Medicilor și nici nu dețineau autorizație sanitară de funcționare, în condițiile în care activitatea medicală paraclinică care presupune efectuarea de ecografii se poate face doar cu o astfel de autorizație sanitară, a precizat șeful DSP Prahova.
Medicul Mirela Neagu, consilier pe probleme legate de managementul spitalelor în Consiliul Județean Prahova, instituție care are în administrate maternitatea din Ploiești, a declarat corespondentului MEDIAFAX că marți CJ a solicitat maternității din Ploiești rezilierea contractelor de locațiune dintre spital și respectivii medici, în condițiile în care clădirea în care funcționează maternitatea aparține Consiliului Județean și este dată în administrare spitalului.
„Spitalul are în administrare clădirea, care este proprietatea Consiliului Județean. Există o hotărâre a Consiliului Județean Prahova din decembrie 2012 care prevede că dacă unitatea sanitară dorește să închirieze un spațiu excedentar este nevoie de un aviz al Consiliului Județean. Nouă nu ni s-a solicitat un astfel de aviz și, prin urmare, nu l-am eliberat. Pe de altă parte, se pune problema necesității și oportunității unei activități de acest tip în cadrul unui spital public. Noi putem agrea și chiar încuraja o activitate privată sau în parteneriat care să fie complementară serviciilor pe care le furnizează spitalul și care să fie în beneficiul pacientei, dar în condițiile în care spitalul are suficientă aparatură, suficient personal cu competențe, trebuie foarte bine justificat de ce era nevoie de servicii private când spitalul public putea foarte bine să asigure efectuarea de servicii ecografice în cadrul contractului de furnizare de servicii medicale”, a spus Mirela Neagu.
Reprezentanta CJ Prahova a precizat că cele două contracte au fost încheiate la începutul lunii februarie și că specialiștii care au făcut controlul au descoperit un registru în care au fost înregistrate aproximativ 80 de ecografii efectuate din februarie și până în aprilie. Echipei de control nu i-au fost puse la dispoziție însă și chitanțe aferente banilor încasați.
Fiecare medic plătea spitalului lunar 1.500 de lei pentru folosirea cabinetului și a ecografului care aparține maternității.
Managerul Spitalului de Obstetrică – Ginecologie din Ploiești, Călin Boeru, nu a putut fi contactat, iar potrivit unor surse din spital acesta se află în concediu medical.