Medicamentele antipsihotice administrate în mod comun pacienților cu Alzheimer pot înrăutăți starea lor de sănătate, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat luna trecută în Public Library of Science Medicine și preluat de BBC.
Medicamentele neuroleptice nu au prezentat beneficii pe termen lung pentru pacienții cu probleme comportamentale moderate, însă au fost asociate cu o deteriorare evidentă a capacității de a vorbi.
La studiu, realizat de cercetătorii de la Kings College din Londra și de la Universitățile din Oxford și Newcastle, au participat 165 de persoane cu Alzheimer în stadiu avansat, spitalizați în centre de îngrijire specializate din Marea Britanie.
Până la 60% dintre pacienții cu Alzheimer din aceste instituții specializate primesc medicamente pentru tulburări de comportament, precum agresivitatea.
Cercetătorii au remarcat că este suficientă o perioadă de șase luni pentru ca deteriorarea capacităților de comunicare a pacienților tratați cu medicamente neuroleptice să fie vizibilă.
Alte studii în curs de desfășurare sugerează faptul că aceste medicamente pot contribui la creșterea ratei de decese.
Cercetătorii spun că alta este situația pacienților cu probleme comportamentale severe. În cazul acestora, medicul va prescrie tratamentul după ce va compara beneficiile potențiale și efectele adverse ale tratamentului. De asemenea, medicamentele de acest tip ar trebui prescrise doar ca ultimă soluție.
Neil Hunt, de la Alzheimer’s Society, a indicat faptul că studii anterioare au asociat medicamentele antipsihotice cu un risc crescut de accident cerebral și deces în rândul persoanelor cu demență.
Numai în Marea Britanie, 700.000 de persoane suferă de demență, o cifră care, potrivit specialiștilor, se va dubla în următorii 30 de ani.
Neurolepticele care au fost analizate în acest studiu au fost tioridazină (Melleril), chlorpromazină (Largactil), haloperidol (Serenace), trifluoperazin (Stelazine) și risperidon (Risperdal).
Medicamentele împotriva maladiei Alzheimer pot înrăutăți starea de sănătate a bolnavilor
