Medicamentele, fără efect în spațiu



Unele medicamente obișnuite precum paracetamolul și antibioticele își pierd efectul curativ în spațiu, fiind deci inutile pentru astronauții aflați în misiune, susțin cercetătorii în domeniul medical.
Un grup de oameni de știință de la Centrul Spațial Johnson din cadrul NASA a explicat că de vină pentru acest fenomen sunt condițiile de trai din spațiu, care sunt complet diferite de cele de pe Terra, gravitatea mai mică și nivelul mai ridicat de radiații fiind cei mai „incisivi” factori. Pe Pământ, medicamentele își mențin eficiența timp de câțiva ani după data de fabricație, dar numai dacă sunt depozitate departe de lumina soarelui sau într-un loc uscat și răcoros. Întrucât durata misiunilor spațiale crește și astronauții au din ce în ce mai multă nevoie de medicamente, autorii experimentului au încercat să afle dacă mediul „special” din spațiu afectează eficiența pastilelor. Printre elementele care au fost analizate s-au numărat nivelul de radiații, intensitatea vibrațiilor, efectele microgravitației, caracteristicile mediului bogat în dioxid de carbon și variațiile de umiditate și temperatură.
În cadrul studiului, oamenii de știință au trimis cu o navetă pe Stația Spațială Internațională patru cutii conținând 35 de tipuri diferite de medicamente. În același timp, patru cutii identice au fost păstrate în condiții controlate la Centrul Spațial Johnson. Cutiile trimise în spațiu au fost aduse înapoi pe Terra după perioade de timp diferite, care au variat între 13 zile și 28 de luni, iar la revenire cercetătorii au verificat eficacitatea medicamentelor. S-a constatat că unele dintre formule și-au pierdut din eficiență ca urmare a depozitării în spațiu, spre deosebire de cele depozitate pe Pământ. Mai mult decât atât, la întoarcerea pe Pământ cele mai multe dintre medicamente care au fost ținute în spațiu nu au mai trecut testele de eficacitate impuse de Societatea Americană de Farmacologie.