Asistații Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Sasca Mică au primit, săptămâna trecută, medicamente și aparatură medicală din partea Fundației germane Bayerisches Rotes Kreuz din Neu Ulm.
„Apreciem în mod deosebit contribuția importantă a fundației germane, care ne-a ajutat să depășim mai ușor problemele cu care ne confruntăm în această perioadă. Acest lucru a fost posibil datorită inițiativei președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vicepreședintelui Vasile Ilie, precum și prin bunăvoința lui Lorand Loy, reprezentant al delegației germane”, a declarat șeful Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Florin Tărnăuceanu.
El a mai spus că este un prim pas al unei colaborări „pe care ne dorim să o consolidăm în timp și adresăm mulțumiri pentru sprijinul acordat”.
Reprezentanții Fundației Bayerisches Rotes Kreuz din Neu Ulm au promis că vor reveni cu alte transporturi umanitare, constând în medicamente și aparatură medicală, pentru bolnavii din celelalte centre de recuperare sucevene.




