Direcția de Sănătate Publică Suceava a luat o serie de măsuri pentru protecția împotriva gripei a cadrelor medico-sanitare și tratamentul pacienților cu gripă internați, după apariția în județ a celor trei cazuri de gripă, a informat marți purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Popescu.
Responsabilul de relațiile cu presa al DSP a precizat că au fost trimise către spitale, SMURD și Ambulanță 27.700 măști de protecție, 14.700 mănuși pentru examinare, 970 baxuri a câte 50 de halate de unică folosință, 500 litri de săpun lichid dezinfectant, 600 litri gel dezinfectant și 450 litri dezinfectant pentru suprafețe.
Totodată, au fost făcute livrări de Tamiflu, un medicament care combate gripa, către secția de Boli Infecțioase de la spitalul Suceava. Stocurile de Tamiflu urmează să fie suplimentate în zilele următoare cu încă 2.880 de cutii, ce vor fi distribuite și celorlalte secții de boli infecțioase din județ, pentru tratamentul antiviral al pacienților.
În alertă
Medicamente, măști, dezinfectante și mănuși, pentru personalul medico-sanitar și pacienții cu gripă
