În alertă

Medicamente, măști, dezinfectante și mănuși, pentru personalul medico-sanitar și pacienții cu gripă



Direcția de Sănătate Publică Suceava a luat o serie de măsuri pentru protecția împotriva gripei a cadrelor medico-sanitare și tratamentul pacienților cu gripă internați, după apariția în județ a celor trei cazuri de gripă, a informat ieri purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Popescu.
Responsabilul de relațiile cu presa al DSP a precizat că au fost trimise către spitale, SMURD și Ambulanță 27.700 de măști de protecție, 14.700 de mănuși pentru examinare, 970 de baxuri a câte 50 de halate de unică folosință, 500 de litri de săpun lichid dezinfectant, 600 de litri gel dezinfectant și 450 litri dezinfectant pentru suprafețe.
Totodată, au fost făcute livrări de Tamiflu, un medicament care combate gripa, către secția de Boli Infecțioase de la Spitalul Suceava. Stocurile de Tamiflu urmează să fie suplimentate în zilele următoare cu încă 2.880 de cutii, ce vor fi distribuite și celorlalte secții de boli infecțioase din județ, pentru tratamentul antiviral al pacienților.



Recomandări

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

DSP a început monitorizarea cazurilor de gripă și de infecții respiratorii acute: aproape 2.500 de viroze într-o săptămână

Săptămâna trecută au fost înregistrate 2.490 de cazuri de infecții respiratorii acute și 465 de pneumonii
Săptămâna trecută au fost înregistrate 2.490 de cazuri de infecții respiratorii acute și 465 de pneumonii