Medicul psihiatru sucevean Alexandru Paziuc a fost nominalizat de prestigioasa publicație britanică The Economist în cadrul unui raport de țară care vizează sănătatea mintală. The Economist a făcut referire la metodele inovatoare pe care doctorul Paziuc le folosește pentru reintegrarea socială a bolnavilor psihic, scoțând în evidență eficiența acestora. ”Chiar și în cadrul sistemului de sănătate, persoanele inovatoare și dedicate pot înfăptui multe, chiar dacă recurgând uneori la metode neortodoxe. Doctorul Paziuc lucrează în Câmpulung Moldovenesc, un orășel din nordul României. Inițial a fost șeful secției de psihiatrie din cadrul spitalului municipal, dar s-a luptat cu condițiile proaste și puținele resurse disponibile. Ca urmare, în 1999 a obținut aprobarea de a muta serviciile de spitalizare într-un spital de psihiatrie nou creat, separat, cu conducere independentă. În loc de a fi un pas către un grad mai mare de instituționalizare, această mutare a devenit o ocazie de transformare. Noul spital de 80 de paturi a reușit să angajeze doi psihologi, doi asistenți sociali și doi terapeuți ocupaționali, precum și să înlocuiască un număr de angajați insuficient calificați. De atunci au mai fost înființate un staționar de zi și o unitate mobilă care oferă tratament la domiciliu în completarea serviciilor din spital. Una din măsurile cele mai neobișnuite luate de doctorul Paziuc a fost să înființeze o capelă și să angajeze un preot ca asistent social. Acesta se implică în relațiile cu comunitatea și, în cadrul unui ONG numit Horizons, lucrează alături de beneficiarii de servicii psihiatrice la o revistă a cărei producție și publicare fac parte din terapie; aceasta le oferă pacienților o modalitate de exprimare și le permite să afle mai multe despre procesul de recuperare și despre drepturile pe care le au. De asemenea, preotul oficiază slujbe religioase care, mai ales cu ocazia sărbătorilor importante, îi pot include nu doar pe cei care sunt asociații spitalului, ci și alți membri ai comunității. Aceste eforturi, printre altele, demonstrează cum s-ar putea face progrese, dar sunt mult prea puține pentru a soluționa în mod adecvat problemele foarte serioase pe care le are sistemul de sănătate mintală”, se menționează în raportul de țară realizat de The Economist.
Critici dure la adresa României în raportul The Economist privind sănătatea mintală
Raportul plasează România pe locul 29 din 30 de țări în cadrul Indicelui de Integrare a Sănătății Mintale. În acesta se arată că asistența medicală în domeniul sănătății mintale are resurse insuficiente, se bazează pe instituții spitalicești și este predominant biomedicală mai degrabă decât psihosocială.
”Serviciile sociale și de încadrare în muncă din cadrul comunității lipsesc în mare parte și cele existente sunt rezultatul muncii unor organizații neguvernamentale (ONG-uri). Condițiile din spitalele de psihiatrie ale Ministerului Sănătății sunt proaste, atrăgând frecvent critici din partea organizațiilor pentru drepturile omului. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale administrează un sistem paralel de unități de îngrijire pe termen lung, unde majoritatea celor internați sunt persoane cu tulburări psihice, unde tratamentele sunt insuficiente sau inexistente și de unde cel mai frecvent se pleacă prin deces. Politicienii nu sunt cu adevărat interesați să schimbe sistemul, neluând măsuri decât atunci când se fac presiuni internaționale asupra lor și chiar dând înapoi când presiunea scade”, se spune despre România în raportul The Economist, raport care a fost analizat recent la București în cadrul unei conferințe la care au participat atât factorii guvernamentali, cât și specialiștii din domeniu, ocazie cu care a fost lansată ”Campania anti-stigmatizare a beneficiarilor serviciilor de sănătate mintală”.
Paziuc îi cheamă pe reprezentanții Ministerului Sănătății și pe cei ai Ministerului Muncii la aceeași masă
Medicul Alexandru Paziuc, care este și președintele Asociației de Psihiatrie Socială din România, a întărit faptul că țara noastră este deficitară la capitolul ”dezvoltarea serviciilor comunitare” prin care se urmărește reabilitarea, incluziunea socială a bolnavilor mintal, reintegrarea lor în societate.
”Lumea trebuie să înțeleagă că noi nu trebuie să tratăm doar boala pentru că suntem pregătiți să punem un diagnostic, avem medicația la îndemână, dar este necesar să tratăm și omul la valoarea lui socială. El trebuie reintegrat social, reintegrat în familie și acest lucru trebuie să se realizeze printr-o monitorizare și evaluare continuă a acestei stări. Acest lucru nu poate să-l facă medicul psihiatru din cabinet și nici cel din spitalul de psihiatrie. Ceea ce scoate în evidență acest raport este tocmai lipsa interesului la factorii decizionali, politici dacă vreți, vizavi de punerea în practică a acestor deziderate la care România este semnatară”, a spus Paziuc. El a evidențiat paradoxul în care se află România în sensul în care deține în mare parte legislația necesară în domeniul sănătății mintale, dar care nu este pusă în practică din cauza lipsei voinței politice.
”Sigur Câmpulungul excelează și a fost dat drept exemplu, dovadă că se pot face aceste lucruri cu eforturi și cu mult voluntariat din partea noastră. Atâta timp cât îl ajuți pe cel de lângă tine să se simtă util, responsabil, respectat și stimat, indiferent de boala pe care el o are la un anumit moment din viață, sigur că acestea sunt premisele unei rezolvări și unei reabilitări”, a spus medicul sucevean. El consideră că pentru a rezolva problemele cu privire la reintegrarea socială a bolnavilor psihic, reprezentanții Ministerului Sănătății și cei ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale ar trebui să se așeze la aceeași masă și să stabilească măsuri pe care să le implementeze în comun.
”Am ajuns la concluzia că reforma în sănătate mintală din România este făcută de două ministere și între cele două ministere, chiar dacă există drumuri paralele, e o mare prăpastie. Nu există comunicare, nu există colaborare. Nu putem vorbi de reală reabilitare psihosocială fără suport medical, ceea ce ține de Ministerul Sănătății, dar în același timp nu putem vorbi de o reală reabilitare fără suportul din partea Ministerului Muncii. Vedem ca soluție punerea la aceeași masă de discuție a celor doi factori guvernamentali unde să creăm acele instituții la nivel comunitar, la nivel local care se cheamă centre de sănătate mintală. Eu am propus să se schimbe această denumire în Centre de sănătate mintală și reabilitare, în care rolurile să fie bine definite pentru fiecare, partea medicală și partea socială, și fondurile să vină de la cele două ministere. Numai în felul acesta, privind integrat aceste servicii, vom putea să realizăm incluziunea socială a bolnavilor mintal”, a conchis Alexandru Paziuc.
Raport de țară
Medic psihiatru sucevean, nominalizat de The Economist pentru metodele inovatoare de reintegrare socială a bolnavilor mintal
