Medic: Bugetul pentru oncologie a scăzut cu 30%, bolnavii dau pe medicamente minimum 138 lei lunar



Bugetul pentru oncologie a scăzut cu 30 la sută, iar mulți bolnavi plătesc lunar minimum 138 de lei, fiind însă și persoane care au dat și 3.047 lei pentru tratamente, a declarat medicul dr. Florin Băcanu, de la Spitalul „Sf. Maria” din București.
„Programul de cancer este subfinanațat. Bugetul a scăzut cu 30 – 40 la sută. Accesul la tratamentul injectabil a fost restricționat, iar medicamentele ieftine și bune nu se mai găsesc, deși suntem în UE, fără ca autoritățile să sancționeze firmele care au contract să aducă aceste produse. Medicii tineri pleacă din țară. Din păcate foarte puțini bolnavi au acces la terapia inovatoare”, a mai spus medicul, la conferința organizată cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Cancerului”.
Medicul a subliniat că, deși cancerul este o boală silențioasă, iar celula canceroasă „extrem de parșivă”, există factori de risc evitabili.
„Femeile care se îndepărtează de normal, adică acelea care nu fac copii sau care amână nașterea după vârsta de 40 de ani, care nu alăptează, cele care nu fac mișcare și duc o viață sedentară, care consumă mai multe alimente grase și mai puține legume și fructe au risc crescut cu până la 30 la sută de a face cancer de sân”, a mai spus medicul Băcanu.
Potrivit doctorului, cancerul la sân poate fi curabil, dacă este tratat și diagnosticat la timp.
„Fiecare femeie trebuie să fie foarte atentă la toate modificările ce se produc la nivelul sânilor și să se prezinte la medic de îndată ce observă apariția unui nodul. De asemenea, este importantă o dietă sănătoasă asociată cu un mod de viață activ, care presupune exercițiu fizic zilnic, controlul greutății corporale, precum și limitarea consumului de alcool și tutun”, a mai spus Băcanu
La rândul lui, medicul Mircea Dediu de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București a spus că, la nivel mondial, cancerul de plămân este cea mai frecventă formă de cancer cu incidență maximă la bărbați și pe locul doi la femei, după cancerul mamar.
„Este important ca oamenii să fie informați cu privire la această boală, să știe care sunt semnele și simptomele și să se prezinte la medic atunci când apar acestea.”, a menționat medicul Dediu.
Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a precizat că din cauza lipsei fondurilor, doar 3 pacienți din 30 au acces la terapiile specifice cancerului de plămân.
„Dar nu putem vorbi doar de cancerul pulmonar pentru că există multe forme ale maladiei. Este vorba despre cancerul pulmonar, de sân, colorectal, de pancreas, gastric, renal, ovarian, leucemia limfocitară cronică, limfomul non-Hodgin și melanomul”, a mai spus președintele FABC.
Acesta a criticat lipsa de implicare a autorităților pentru susținerea programului, lipsa unui registru național pentru bolnavii cu cancer dar și lista de așteptare de peste 10.000 de oameni pentru terapii noi.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România vrea să atragă atenția asupra acestei maladii și asupra măsurilor de prevenire și diagnosticare ale bolii, care poate fi tratată și învinsă, dacă este descoperită la timp, dar totodată continuă presiunile asupra autorităților pentru finanțarea corespunzătoare a programului.