Medeea Marinescu, într-un film lansat în Franța



Medeea Marinescu, într-un film lansat în Franța
Medeea Marinescu, într-un film lansat în Franța

Actrița Medeea Marinescu revine în cinema cu rolul principal într-o comedie franceză ce a început să ruleze miercuri în Hexagon, în aceeași zi cu „Moartea domnului Lăzărescu” de Cristi Puiu.
În „Je vous trouve très beau”, primul lungmetraj al lui Isabelle Mergault, Medeea Marinescu joacă o tânără mamă singură din România, care visează să devină dansatoare și care ajunge să trăiască în Franța alături de un fermier rămas văduv.
Actrița în vârstă de 31 de ani a obținut rolul în urma unui casting, dar totul a început dintr-o întâmplare. „Regizoarea Isabelle Mergault, care-i și scenarista filmului, a venit în România în recunoaștere și a văzut o fotografie cu mine. A cerut să ne întâlnim, eu eram la New York în acel moment și m-am dus la Paris să dau o probă. Ea căutase în toată Europa de Est și până la urmă a ales între mine și o actriță sârbă din ultimul film al lui Emir Kusturica”, a declarat pentru MEDIAFAX Medeea Marinescu.
Subiectul i-a fost inspirat regizoarei de un reportaj din Belarus, relatează cotidianul Le Figaro. „Erau prezentați bărbați însingurați, în căutarea sufletului pereche. Creaturi superbe defilau în fața acestor domni, afișând aere de îndrăgostite și spunându-le că sunt foarte frumoși. Cel mai surprinzător este că ei se credeau imuni la aceste femei, capabile de orice pentru a-și părăsi țara și pentru a-și găsi un loc sub soare”.
Pornind de la această realitate, Isabelle Mergault a imaginat o poveste „originală, emoționantă și plină de tandrețe”, apreciază Le Figaro.
„Ceea ce m-a interesat a fost să arăt drumul parcurs de o ființă umană pentru a-și descoperi sentimentele, emoțiile înăbușite. Aymé Pigrenet, eroul meu, este un țăran dintr-o bucată care trăiește în ritmul anotimpurilor, al grijii de a-și hrăni animalele. N-are timp să se gândească la altceva. Aymé este pragmatic. Nu caută iubirea sau o femeie pe care să o aibă în pat. Vrea doar două brațe puternice în plus. Sosirea Elenei (personajul interpretat de Medeea Marinescu – n.r.) va da peste cap toate convingerile lui”, spune ea.
Isabelle Mergault a scris scenariul cu gândul la Michel Blanc, cel care îl interpretează pe Aymé. Potrivit regizoarei, „Medeea Marinescu, o mare actriță de teatru română, era partenera perfectă” pentru Blanc. „Ea are farmecul Giuliettei Masina și mutrișoara lui Miou-Miou. Cuplul a funcționat imediat. S-au înțeles de minune, cu atât mai mult cu cât împărtășesc o pasiune: muzica și pianul”.
Medeea Marinescu a studiat la un liceu de muzică din București. Actriță a Teatrului Național din București, ea a făcut mai mult teatru și televiziune decât film în ultimul timp. Și-a făcut debutul în cinema pe când avea doar trei ani, în „Iarna bobocilor”, regia Mircea Moldovan. „Maria Mirabela” de Ion Popescu Gopo și „Promisiuni” de Elisabeta Bostan au fost momente importante în viața ei de actor-copil. După Revoluție, cele mai multe roluri au fost în producții de televiziune, precum „Domnișoara Christina”, realizată la începutul anilor ’90, și „Fii cu ochii pe fericire” (TVR), „O mamă cum nu-i alta” și „Recordul” (France 2).
Elena „este primul meu rol principal după ceva timp, cred că de la «Domnișoara Christina» încoace”, a declarat actrița pentru MEDIAFAX.
Intitulat inițial „La Fille de l’Est”, „Je vous trouve très beau” a fost filmat începând de la mijlocul lunii februarie 2005. După două săptămâni la București, echipa de filmare s-a mutat, timp de două luni, în Provence.
Filmul produs de Gaumont este lansat în Franța în patru sute de copii, potrivit Medeei Marinescu. Actrița a participat începând din luna decembrie la campania de promovare, la Marsilia, Lyon, Cannes, Nisa etc. Miercuri seară este programată premiera de gală la Paris, la cinematograful Gaumont Champs-Elysées (Ambassade).
Pe lângă „Je vous trouve très beau” și „La Mort de Dante Lazarescu”, 16 filme mai au premiera în Franța în 11 ianuarie.