Doi elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava au fost premiați cu medalii de aur și de bronz, miercuri, 28 martie, la Campionatul Național de Tenis de Masă Special Olympics (CNTMSO), desfășurat la București. Elevii de la CSEI Suceava au participat la două categorii de vârstă. Cei doi campioni sunt Emanuel Alin Zorilă, la categoria 12-15 ani, care a obținut medalie de aur, și Adrian Ciobanu, la categoria peste 15 ani, elev care a obținut o medalie de bronz.
Echipa suceveană a fost însoțită de profesoara Ecaterina Conache, care i-a pregătit pe elevi pentru această competiție. La Campionatul Național de Tenis de Masă Special Olympics au concurat peste 150 de elevi, sportivi din toate județele țării. La finalul Campionatului Național de Tenis de Masă Special Olympics a urmat festivitatea de premiere, unde elevii de la CSEI Suceava au urcat pe podium pentru a primi diplomele și medaliile de aur și bronz. Toți elevii care au participat la competiție au dat dovadă de multă voință și dorință de victorie.