Sportivii secției de judo a Clubului Sportiv școlar din Gura Humorului, pregătiți de profesorii Mihai Pascal și Mihail Ciocoiu au avut un parcurs foarte bun la Campionatul Național Ne-Waza, ce a avut loc timp de trei zile la Bacău, acolo de unde s-au întors cu patru medalii. Tinerii sportivi humoreni s-au alăturat celor peste 600 de judoka din toată țara, ce au luptat pentru o medalie în cele peste 10 ore de concurs pe patru suprafețe de luptă, la categoriile sub 11, 13 și 15 ani. Cel mai aproape de titlul de campioană națională a fost Gabriela Bârsan, la categoria +57 de kilograme sub 15 ani, acolo unde humoreanca s-a ales cu medalia de argint din cauza unei accidentări chiar în finală. O altă evoluție bună a avut și colegul său Luis Horga, sportiv ce a avut șase meciuri la categoria 38 de kilograme sub 13 ani și a câștigat medalia de argint la o categorie unde au fost nu mai puțin de 40 de sportivi. Tot în competiția rezervată pentru judoka sub 13 ani, dar la 30 de kilograme, Șerban Leică a luat bronzul după ce în recalificări a câștigat patru meciuri la o categorie cu 28 de sportivi. Tot pe locul trei s-a clasat și Eric Iacob la categoria +42 de kilograme, sub 11 ani, în timp ce Mihai Lorintz a terminat al 5-lea la 30 kilograme under 13, pe aceeași poziție fiind și Mariana Șincariu, la 40 kilograme under 15 și Ilie Niculiță, la 27 de kilograme under 11.
„Competiția finală a reprezentat un moment de evaluare a pregătirii tehnico-tactice a micilor judoka în lupta la sol, reprezentând de asemenea un prilej de evaluare a nivelului de pregătire în perspectiva anului competițional 2013. Sportivii noștri au fost printre protagoniștii finalei, demonstrând faptul că școala de judo humoreană este de calitate și asigură condiții optime de pregătire tehnico-tactică și fizică pentru sportivii legitimați”, au explicat profesorii Mihai Pascal și Mihail Ciocoiu.