Cinci dintre sportivii secției de judo a Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului au luptat pentru o medalie la finalele Campionatului Național sub 15 ani, ce a avut loc în București, în sala polivalentă a Colegiului „Mircea Eliade”. Concursul a fost unul destul de solicitant pentru toți cei 250 de participanți, la individual, competiția durând nu mai puțin de 12 ore, asta chiar dacă erau trei suprafețe de luptă (tatami). După o zi de lupte aprige pe tatami s-au stabilit și medaliații la nivel național, printre aceștia aflându-se și sportiva Gabriela Bîrsan, de la CSȘ Gura Humorului, care s-a calificat în finală într-o manieră categorică, cu trei victorii înainte de limită prin ippon. Până la urmă, humoreanca s-a ales cu medalia de argint la categoria 63 de kilograme, după un ultim meci pierdut din cauza unei tactici greșite.
„În primele meciuri în care a întâlnit reprezentante ale unor cluburi cu tradiție în judo-ul românesc, Gabriela a demonstrat că are calitățile necesare pentru marea performanță, impunându-se categoric înainte de limită și într-o manieră spectaculoasă. În finală a luptat cu reprezentativa CSȘ 5 București, Andra Oprea, și a pierdut ca urmare a unei greșeli de tactică generate și de faptul că pe parcursul acestui an competițional nu a avut posibilitatea să participe la turnee de verificare din lipsă de fonduri”, a declarat profesorul Mihail Ciocoiu, care o pregătește pe judoka de la CSȘ Gura Humorului alături de profesorul Mihai Pascal.
Gabriela Bîrsan este elevă în clasa a VII-a la Colegiul” Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, alături de ea remarcându-se prin evoluții bune, dar fără medalii la acest concurs și Mariana Șincar, elevă la CSEI ”Sf. Andrei” Gura Humorului, dar și Alexandru Ruscan, elev la Școala nr.1 Gura Humorului, ambii apărându-și cu ambiție șansele pe parcursul zilei de concurs. Delegația humoreană a fost formată din 5 sportivi, 2 la masculin și 3 la feminin, în final clasându-se pe locul 12 din țară la feminin, din 140 cluburi, o clasare onorabilă în condițiile în care la Gura Humorului este doar o catedră de judo.
Pentru tinerii judoka humoreni, perioada următoare este deosebit de încărcată, sportivii pregătiți de profesorii Mihail Ciocoiu și Mihai Pascal urmând să participe la etapa pe Euroregiunea Nord, sâmbătă 2 iunie 2012 la Bacău, etapa finală U-11 ce se va desfășura la Bistrița, în intervalul 8-10 iunie, iar ultima finală va avea loc la Gura Humorului în intervalul 15-17 iunie, competiție la care sunt așteptați peste 250 sportivi de la categoria de vârstă U-13.