MECTS a semnat un protocol cu 20 de asociații profesionale pentru metodologia Legii educației



Peste 20 de asociații profesionale au semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Educației pentru elaborarea metodologiilor de aplicare a Legii educației, iar alte cinci și-au exprimat intenția de a adera la protocol, a declarat, joi, ministrul Educației, Daniel Funeriu.
„Obiectul protocolului este colaborarea dintre Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și asociațiile profesionale din educație în calitate de parteneri cu drepturi și responsabilități specifice în vederea ameliorării calității educației din România prin elaborarea și punerea în practică a metodologiilor de aplicare a Legii nr. 1/2011 – Legea Educației Naționale și a demersului de modernizare curiculară”, a spus ministrul Educației.
El a precizat că a inițiat și semnat acest protocol, apreciind că asociațiile profesionale sunt „principalele rezervoare de competență” din învățământul românesc actual.
Potrivit ministrului numai împreună cu cei mai competenți reprezentanți ai cadrelor didactice MECTS va reuși să modernizeze educația din România.
„Vremurile în care Ministerul Educației vorbea despre reformă la televizor și o trimitea pe fax către școlile României s-a încheia. Astăzi cadrele didactice sunt principalii vectori ai modernizării educației și de aceea Ministerul îi implică în punerea în practică a tuturor măsurilor de modernizare a sistemului prevăzute de Legea educației naționale”, a mai spus ministrul.
El a mulțumit asociațiilor profesionale care au decis să sprijine punerea în practică a măsurilor din legea educației naționale, subliniind că foarte multe cadre didactice fac același lucru la nivelul inspectoratelor școlare.
Ministrul a ținut să precizezecă lista rămâne deschisă pentru toate asociațiile profesionale care decid să se alăture semnatarilor protocolului.