Ministerul Educației anunță pe site-ul http://admitere.edu.ro că 163 de elevi au obținut media zece la admiterea în clasa a IX-a, cele mai multe medii maxime fiind acordate în Iași (19), București (16), Dolj (10), Bacău și Mehedinți (câte 9).
Potrivit raporatelor publicate pe site-ul pe care au fost publicate rapoartele finale ale primei repartizări computerizate a absolvenților de clasa a VIII-a, cele mai multe medii de 10.00 au fost obținute în județul Iași, respectiv 19.
Pe locul doi în clasamentul mediilor maxime este Capitala, cu 16 note de 10.00.
Totodată, nota maximă a fost obținută de câte un elev din județele Brașov, Gorj, Galați, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Maramureș, Vaslui, de câte doi elevi din județele Argeș, Bihor, Brăila, Caraș – Severin, Giurgiu, Prahova, Timiș, Teleorman, Vâlcea, de câte trei elevi din județele Buzău, Călărași, Mureș, Sibiu, Satu Mare.
Câte patru elevi din județele Ialomița și Vrancea au primit nota 10.00, obținută și de câte cinci din județele Bistrița – Năsăud, Constanța și Sălaj.
Nota 10.00 au obținut șase elevi din Neamț, câte șapte din Cluj și Dâmbovița, câte opt din Olt și Suceava și 10 din Dolj.